Presiunile fortelor centripete in univers

Presiunile fortelor centripete in univers
Forta centripetã si forta centrifugã constituie strctura unversului.
Cunscând aceste forte, vom întelege mai bine fenomenele produse de ele.
Noi nu suntem "atrasi" de pãmânt.
Presiunea fortei centripete creste spre centrul pãmântului
si prin acceleratia centripetã a materiei, cãreia îi spunem greutate.
Acceleratia centripetã ne comprimã spre centru, împreunã cu toatã substanta.
Presiunea (clima) de la suprafata pãmântului face posibilã aparitia
si dezvoltarea biosferei, a cãrei rod suntem si noi oamenii.
Noi oamenii rezistãm apãsãrii acestei forte, ne sprijinim pe picioare,
mergem pe uscat, dar pe apã forta ne scufundã.
Spre centrrul pãmântului, presiunea produce o succesiune de alte fenomene ascunse.
Acelasi registru de fenomene este produs de forta centripetã si pe soare.
La suprafata soarelui, "biosfera" este reprezentatã de reactiile atomilor de hidroge,
care se unesc între ei si formeazã elemente mai grele.
Elementele nu au "picioare", dar greutatea si forta centrifugã
le-a grupat în centuri de asteroizi, care au devenit apoi planete.
In sfera de gaz, forta vectorialã centripetã, pânã aici magneticã, devine fortã
electromagneticã, acea fortã care pune în miscare de rotatie toate motoarele electrice.
Forta este electromagneticã, pentru cã este privitã doar prin "gaura cheii".
In realitate sunt douã forte vectoriale ortogonale
(electricã si magneticã) cu aceeasi directie centripetalã.
Aceastã tesãturã de forte vectoriele centripete, explicã cresterea
exponentialã a preiunii spre centrul soarelui.
Incepând de la suprafatã spre centu, presunea acestor forte produce succesiv efecte specifice:
Pe rând, ridicã densitatea atomilor de hidrogen, temperatura creste, atomii se multiplicã
si densitatea, presiunea, temperatura si radiatiile cresc si mai mult.
Acesta este stratul cu temoeratura cea mai înaltã,
ce va coborâ datoritã cresterii presiunii fortelor centripete, pânã la 0K.
Urmeazã stratul de plasmã cu atomii de hidrogen polarizati electric si magneic,
sub formã de circuite închise, care paticipã la acceleratia centripetã si la cresterea presiunii.
Oscilatiile circuitelor vectiriale ale atomilor de hidrogen sunt variatii ale energiei
si în aceeasi masurã sunt variatii ale presiunii fortelor lor centripete,
prin care se comprimã reciproc si alternativ.
In conditiile de inaltã presiune, variatiile pesiunilor atomice sunt anihilate.
Aceste circuite si radiatiile lor sunt prin urmare,
integrate în "plasa" fortelor centripete la temperaturi mult negative.
Aici, fortele centripe finalizeazã presiunea,
integrând circuitele fortei electrice centripete în electroid.
Deci, electroidul devine un mediu fãrã radiatii, la temperatura zero Kelvin.
Noi, suntem si trãin într-un mediu de oscilatoare si oscilatii vectoriale.
Nu avem organul care sã perceapã acel mediu golit de materie - energia potentialã.
In schimb, percepem efectele energiei cinetice si potentiale
care produc distrugeri si dezastre, ca "fenomene naturale".
Construim dispozitive pentru a percepe optic cele mai profunde componente ale materiei.
Nu întelegem însã, cã materia este energie, iar energia nu este materie.
Energia este invizibilã, doar efectele sale sunt vizibile.
Imaginile întunecate sunt efecte ale energiei cinetice,
densitatea fantasticã a energiei potentiale.