Alternativa conceptiei de materie
Universul arãtat simturilor noastre, sunt interactiuni coninue ale energiei
vectoriale, sub forme numite de noi materie si câmp de forte. Noi însine
suntem un complex de interactiuni vectoriale oscilatorii, numite tesuturi si
organe, care alcãtuiesc oeganizme functionale, autonome. Ne-am dezvoltat
prin selectie naturalã, devenind fiinte inteligente. Dezvoltarea socialã si
intelectualã a fiintelor inteligente, sentimentele de compasiune si dorinta de a
trãi, au schimbat cursul dezvoltãrii sociale. Linia dezvoltãrii a devenit confortul
si bunastarea, fãrã a gândi la consecintele acestui mod de dezvoltare, asupra
mediului planetar în care trãiasc. Fiintele inteligente au renuntat total la selectia
naturalã, dimpotrivã, au creat spitale speciale pentru reparat infirmitatile
congenitale ale nou nãscutilor. Au apãrut chiar bãnci de organe interne, pentru
a prelungi viata prin trnsplant. Aceastã stare a dezvoltãrii sociale tine istoric
de traditie, de când fenomenele planetare, furtuni, fulgere, cutremure, erau
absolut necunosute. Asezãrile umane având structuri sociale bazate pe
suprematia fortei, au vãzut in fenomenele planetare, forte supranaturale si au
creat imaginar, cultul religios. Cultul religios s-a dezvoltat institutional si
evident existã si acum, pentru cã a fost sursa educãrii oamenilor si a
cunoastintelor stiintifce despre naturã. Drama culturii stiintifce este cã nici în
prezet nu este clar, ce este energia, materia si câmpul de forte si ca urmare,
care este sursa fulgerelor, a cutremurelor si a magneismului terestru.
Energia este un concept, o formã elementarã a gândirii, adicã nimic
existent. Existã doar materie si câmp de forte (gravitatie).
Definitie: Energia este o functie de stare, mãsura scalarã a miscãrii materiei.
Câmpul de forte este o formã "specialã" de existentã în spatiu si timp a materiei.
Câmpul de forte se referã la gravitatie, despre care nu se stie nimic.
Experimente copilãresti, aratã cã materia frecatã produce "câmp de forte",
polarizãri pozitive sau negative, care se atrag sau se resping. Studierea
acestor fenomene electrice, au constituit domeniul electrostaticii. Nici dupã
inductia lui Faradai si dupa realizãrile lui Edison, fenomenul electric nu a fost
înteles. S-a copiat (plagiat) definitia energiei, inventând "sarcinile electrice" si
curentul electric. Sarcinile electrice "functioneazã" si acum, pentru cã,
fenomenul electric a fost dezvoltat numai empiric, interpretarea fiind adaptatã
ulterior. Succesul fals al electronului a dat liber la plagiere, pentru interpretarea
fenomenelor încã necunoscute, provocând o stare de confuzie în fizicã.
Exista o "fisurã" în ce priveste natura materiei. Polarizãrile "materiei",
câmpurile de forte si oscilatiile lor electrice si magnetice, nu pot fi interpretate
de sarcinile electrice si sunt considerate o formã "specialã" de existentã a
materiei în miscare. Este interpretarea evidentã a energiei cinetice, ca fiind o
formã a materiei. Asa este, dar nu energia este o formã a materiei, ci materia
este o formaã energiei ! Energia cineticã este exact structura "materialã" care
a emis câmp de forte. O altã fisurã este conceptul dualismului particulã-undã,
în care Louis de Broglie afirmã cã orice particulã aflatã în miscare are si o
comportare ondulatorie. Afirmatia lui Broglie sugereazã cã materia pare a fi
energie cineticã! Sugestia lui Broglie a fost utilizatã cu sensul undã-particulã.
Fotonul si electronul sunt particule inventate ulterior realizãrii fenomenelor,
în lipsã de altrnative, acum infirmate de alternativa energiei vectoriale.
Materia insãsi este structurã a energiei vectoriale.
Un zid este structurã de cãrãmizi. Miscarea zidului nu produce cãrãmizi, dar
se poete descompune în cãrãmizi, cum se descompune materia în energie
vectorialã. Producerea electricitãtii se mentine la nivelul inductiei lui Faraday,
implicând un lant de activitãti si transformãri. Se extrage din adâncul scoartei
terestre minerale incompatibile cu mediul atmosferic, care în reactie cu
oxigenul atmosferic se transformã în presiune. Presiunea pune în miscare o
turbinã pentru a roti un generator, care în final induce orientarea poalaritãtilor
electrice ale atomilor unei bobine. Ar fi normal, ca acest procedeu sa rãmânã
amintire. Sã ne amintim trecerea de la dioda cu vid, la minuscula jonctiunie
p-n dintre doua cristale, sau la trecerea de la aparatura cu tuburi electronice,
la aceea cu circuite integrate. Detectorul cu galena a fost dioda creatã de
Jagadish Chandra Bose. Saltul pentru energia electrica a fost creatia lui
Alessandro Volta - pila Volta. Bateria elementelor voltaice nu este un
generator electric, este un capacitor polarizat electric, care se umple atunci
cand se goleste. Ideal ar fi ca polarizarea sã se mentinã plinã, sau sã se
goleascã foarte greu. Asemenea fenomene ideale sunt structurile
astronomice, stelelele, planetele. Pentru mine, o baterie solidã este
realizabilã, cu atomii elementelor, folosind altã tehnologie.
Fenomenul electric (electromagnetic) este o structurã a energiei vectoriale,
circuite electrice si magnetice închise ortogonal. In aceastã tructurã, circuitul
electric sunt polaritãtile vectoriale ale atomilor, orientate în directie si sens, de
presiunea (tensiunea) circuitului magnetic. Electricitatea este pur si simplu
aceastã stare de orientare a polaritãtilor vectoriale ale atomolor, ca si în pila
Volta, fãrã curent, fãrã sarcini electrice. Structura fenomenului electromagnetic
la nivel astronomic este aceeasi. Soarele este un exemplu clar, de organizare
a energiei vectoriale în circuite ortogonale. Starea de energie cineticã a
circuitelor ortogonale, electrice si magnetice, genereazã prin atractia
polaritãtilor vectoriale, transformarea dimensiunii circuitelor în densitate,
presiune care creste invers proportional cu raza. Fenomenul este gravitatia
lui Newton, în care atractia atomolor la grãmadã genereazã presiune sfericã,
formand masa grea, cu interpretarea efectrlor. Deci, cresterea densitatii
circuitelor vectoriale pe razã de 700 de mii de Km, spre centru, produce
structura internã a soarelui. In fotosferã, presiunea amplificã interactiunile
substatei, temperatura, apoi presiunea amortizeazã treptat oscilatiile substanei,
spre centru, presiunea descompune substanta, care este asimilatã în
densitatea circuitelor electrice si magnetice. Circuitul electric condensat la
densitate maxim posibilã, devine corp solid, impenetrabil si pentru campul
magnetic, fãrã oscilatii si evident zero Kelvin. Substanta, materia,
oscilatiile au fost transformate astfel în energie vectorialã potentialã.
Pentru a întelege aceste trnsformãri, este nevoie de simtul mãsurii, fiind vorba
de cresterea presiunii pe razã de sute de mii de Km, nu pe jonctiunea p-n.
CONCLUZIE
Existenta este energie vectorialã.
Interactiunile energiei vectoriale formeazã notiunile:
materie, fortã, spatiu si timp, care compun universul.
<
>