Macro si micro.
Spatiul vectorial orientat în circuite închise ortogonal, formeazã structuri
vectoriale macroscopice, stele si structuri vectoriale microscopice, hidrogen.
Structura stelelor este asimetricã, deoarece, circuitul vectorial numit nucleu
electric este înconjurat complet de celãlalt circuit numit magnetic.
Spatiul vectorial magnetic este comprimat si orientat numai în secmentul care
trece prin nucleu, în rest, fortele de respingere formeazã gradientul densitãtii
spatiului vectorial, nucleul nu are gradient, determinând asimetria. Din nucleu,
fortele de respingere încep curbiliniu gradientul densitãtii spatiului vectorial,
formând "pâlnia" zonele polare si apoi forma lenticularã a gradientului stelar.
Zonele polare sunt considerate imaginar, "axã magneticã". Evident, polul nord
si polul sud sunt plarizãri vectoriale pozitive si negative. Circuitele îsi
comprimã reciproc, densitatea orientãrii spatiului în directie si sens, stabilind
un echilibru static, imensa energie potentialã a stelelor. Structurile
macroscopice au magnitudini diferite, amplificate prin generarea structuri de
hidrogen si prin formarea de sisteme. Firele electrice care lumineazã strãzile
sunt aceleasi circuite ale spatiului vectorial inchise ortogonal, care îsi
comprimã reciproc densitatea. Circuitul electric, "nucleul" este conductorul,
unde densitatea (intensitatea) spatiului vectorial este comprimatã si orientatã
în directie si sens, pe toatã lungimea conductorului, de magnetism.
Acest proces, numit "propagare" sunt fortele de rspingere ale spatiul vectorial
orientat paralel în jurul conductorului si numit câmp magnetic.
Echilibrul densitãtii spatiului vectorial din cele douã circuite sunt energie.
Structurile de hidrogen au simetrie ortogonalã, determinatã de dimensiunea
microscopicã. Densitatea spatiul vectorial din gradientul fotosferelor stelare
este singurul loc unde circuite inchise ortogonal, formeazã structuri vectoriale
microscopice, numite hidrogen. Spatiul din cele douã circuite închise
ortogonal sunt identice ca structurã, formã si dimensiune, dispuse în oglidã,
dar în plan ortogonal. Circuitele comprimã reciproc, jumatate din circuitul
ortogonal, formând nucleul si propriile lor gradiente, cu crestere exponentialã
a densitãii spre nucleu. Pin comprimarea reciprocã a gradientelor în nuceu,
circuitele stabilesc un echilibru static al densitãtii, energia potentialã a
structurii de hidrogen. Rezultã cã nucleul structurii nu este un tor este
spatiul cu densitatea maximum comprimatã ortogonal, de gradiente.
Aratã ca un nod! Astfel, gradientele densitãtii spatiilor închise, delimitate
de ortogonalitate, formeazã o sferã cu nucleul în centru. In desen aratã
ca o minge de tenis. Simetria structurii hidrogenului, justificã principalele
caracteristici: stabilitatea, care a determinat numele de "atom indestructubil";
lipsa polaritãtilor deschise; lipsa miscãrii de rotatie, anulatã de simetria
ortogonalã. Caracteristica esentialã este esirea din echilibrul static al
gradientelor, la actiunea unor stimuli externi. Esirea din echilibru determinã
comprimãri alternative între gradiente, generând un spectru de oscilatii,
indus în spatiul vectorial. Aceastã caracteristicã este demonstratã de dinamica
hidrogenului în fotosferele stelelor. Important este si modul cum în densitatile
structurilor de hidrogen (în lava planetelor), gradientele îsi deschid circuitele
si le închid între ele, formând legãturi, elementele native.