Pamantul are activitate similara cu a soarelui.
<<Când plouã si fulgerã, sã ne gândim cã ploaia pune în scurtcircuit potentialul electric al pãmântului>>
Ce simplu!
Este simplu când stim cauza, potentialul electric si cunoastem din experientã si efectul, arcul electric.
Sã interpretãm astfel si activitatea din interiorul pãmântului:
Interactiunea vectorialã centripetã, sau forta electromagneticã centripetã,
accelereazã si comprimã sferic substanta. Cum?
Acceleratia nu poate misca substanta cu viteza luminii, dar o accelerazã spre aceastã vitezã.
Acceleratia trece prin substantã si aceasta trecere devine impuls dacã substanta este în miscare,
sau devine greutate când substanta este staticã si astfel, greutatea produce presiune sfericã.
Deci, greutatea nu este atractie, este presiune, este actiunea fortei electromagnetice centripete.
Faptul cã forta electromagneticã trece prin substantã cu viteza luminii,
determinã polarizarea substantei, care compune potentialul electric radial.
Potentialul electric inepuizabil, produce perpetuu descãrcãri prin arc electric si
emite radiatii pe toate frecventele - energie termicã.
Prin descarcarile electrice se produc curentii atmosferici - clima.
In atmosferã, arcul electric emite radiatii cu lungimi de undã kilometrice.
De la crustã spre centru, lungimile de undã descresc pânã la lungimile undelor gama.
Deci, spre centru lungimile de undã sunt cele generate de fisiuni nucleare.
Fisiunea nuclearã constã în ruperea cu arc a curentilor de legaturã, cu emisii de unde gama.
Aceasta este activitatea care mentine miezul în starea de plasmã.
Reluând procesul, în mod logic,
în miezul planetei, în varf de presiune, în varf de temprtaturã, în varful densitãtii,
nu sunt conditiile existentei elementelor grele - ele se descompun.
Aici atomii sunt fisionabili pânã la nucleoni - hydrogen.
Conditiile fuziunilor nucleare si atomice, cresc de la miez spre crustã.
Dimensiunile miezului de plasmã, depind de potentialul electric,
iar potentialul de fluxul de substantã accelerat de forta centripetã si de viteza de rotatie a planetei.
Dacã pãmântul ar avea rezerve de substantã precum Jupiter inelele, ar fi precum Jupiter.
Potentialul electric ar creste cu fluxul de substanta din inele, iar starea planetei ar fi plasmã.
Pãmântul este un organism viu
De mii de ani avem iluzia cã pãmântul este o structurã pasivã, asemani spatiului.
Acum, constatãm cã toate fenomenele descrise, sunt consecintele interactiunii vectoriale centripete!
Interactiunea vectorialã centripetã (gravitatia), determinã existenta spatiului si a potentialului electric planetar
si organizeazã din substantã, o structurã ciberneticã autonomã.
P?mântul este deci, un organism viu, cu legãturi logice între fenomene cauzã si fenomene efect.
Aceste legãturi constituie spiritul organismului planetã, viata planetei.
Organismele vegetale si animale,
consecinte ale potentialului electric planetar
Dacã structura organicã a pãmântului rezultã din curentii electrici generati de potentialul planetar,
aceeasi curenti trebuie sa fie cauza aparitiei si dezvoltãrii organismelor vegetale si animale.
Aceste interpretãri sunt prea recente pentru a le intelege importanta.
Este firesc sã fie asa, din moment ce "gravitatia" abia acum are o interpretare logicã,
vectorialã, iar potentialul electric al pãmântului este cel mai important câstig al acestei interpretãri.
Desigur, se vor dezvolta repede programe de cercetare experimentalã,
privind rolul curentilor electrici (vectoriali) verticali si unidirectionali (de sus in jos).
In primul rand interactiunea cu electrolitii, în dezvoltarea structurii pe verticalã (cresterea) si îndeosebi în functionarea sistemului circulator si a celui nervos.