Forma fundamentalã a materiei.
Forma fundamentalã a materiei este spatiul vectorial orientat.
Orientarea spatiului vectorial este energie sunt interactiunile proprietãtilor
vectoriale, fortele vectoriale de atragere si respingere, unice în naturã.
Atomii, elementele, corpurile, fortele, electricitate, magnetism si noi însine
suntem energie, densitãti structurale ale spatiului vectorial orientat.
Fundamentale sun structurile spatiului vectorial orientat în circuite închise
ortogonal si a interactiunilor dintre ele, functie de dimensiunile lor,
macroscopice mãsurate în ani luminã si microscopice mãsurate în nanometri.
Spatiul vectorial orientat în circuite macroscopice închise ortogonal,
cu fotosferã sunt numite stele. Fotosfera este un spectru din gradientul
densitãtii spatiului vectorial orientat (magnetismul stelei), cu cele mai potrivite
conditii de compunere a structurilor vectoriale de hidrogen, care pluteste pe o
sferã întunecatã. Pe lângã emisia de luminã, activitatea fotosferei reproduce
structuri vectoriale macroscopice, noi stele. Fotosfera, prin reproducerea
stelelor în jurul ei, fotificã densitatea gradientului si implicit, stratu fotosferic
se indepãrteazã de nucleu, pânã la disipare, descoprind imaginea sferei
întunecate si a nucleului. Stelele reproduse, reproduc la rândul lor, fie sisteme
stelare, fie alte stele, devenite bratele unui sistem galactic. Fiecare structurã
reprodusã în brate, amplificã gradientul densitãtii spatiului vectorial galactic
(creste structura circuitelor). Planetele sistemului solar au fost reproduse de
fotosfera soarelui, ca structuri macroscopice simple, cu fotosferã, sferã
întunecatã si nucleu. Fiecare planetã a reprodus sateliti, functie de activitatea
fotosferei, de dimensiunea ei. Tot functie de dimensiunea planetei, gradientul
densitatii spatiului vectorial orientat a regresat, fotosfera devenind un strat
abundent al gazului de hidrogen, asa cum aratã acum jupiter.
Densitatea de orientare a spatiului în stratul de hidrogen, a devenit potrivitã
reactiilor de compunere a hidrogenului în elemente, înlocuind reactiile de
descompunere a hdrogenului în luminã. Elementele se unesc în compozitii
chimice, formând un strat lichid, corpuri cu diferite densitãti ale spatiului
vectorial orientat (lavã). Corpurile cu diferite densitãti sunt în continuã
miscare ascendentã si descendentã, functie de densitate, formând straturile
planetei, litosfera, hidrosfera, atmosfera. Actvitatea stratului de lavã si
radiatiile ei termice, pluteste pe densitatea spatiului vectorial orientat, mult
mai mare din sfera intunecatã. Foarte, foarte greu de acceptat, cum
interpretarea structurii interne a pãmântului si a soarelui este înlocuitã aici,
cu sfere întunecate, pe care pluteste lava pãmântului, ca si fotosfera soarelui,
cu nuclee electrice la zero Kelvim. Greu de priceput, cum gradientul densitatii
spatiului vectorial orientat, opreste gradientul termic al lavei, respectiv al
fotosferei solare. Totusi, fenomenul este demonstrat empiric, de Monorai si
de zborul avionului si mai concret, de legea lui Arhimede. Starea actualã a
plnetelor sistemului solar, în mare masurã, relevã secvente din evolutia lor.
Exceptie face secventa din atmosfera pãmântului, în evolutia cãreia,
gradientul densitãtii spatiului vectorial orientat, a fost timp de milenii, potrivit
pentru evolutia biosferei. Fuga de la forma sfericã a pãmântului este produsã
de fortele de respingere dintre polaritãtile vectoriale deschise în polii magnetici.
Nu este extins in plan ecuatorial, este comprimat in zonele polare, unde
temperatura este - 80 °C, fiind legate direct cu nucleul electric, la zero Kelvin.
Forta centripetã este interactiunea miscãrii corpurilor în spatiul vectorial, ori
aici, spatiul vectorial se roteste împreunã cu pãmântul si luna.
<