Inertia si vântul solar.
Inertia nu este o "proprietate naturalã" a corpurilor!
Newton, prin "Legea inertiei", descrie fãrã sã stie, interactiunile dintre
structurile vectoriale (corpuri) si spatiul vectorial orientat de miscarea lor.
Inertia este efectul miscãrii structurilor vectoriale (a corpurilor). Miscarea
corpurilor, orienteazã spatiul vectorial, în directia si sensul miscãrii corpului.
Ca urmare, orientarea spatiului vectorial, determinã echilibrul stabil al
orientãrii miscarii corpului, cât timp starea corpului nu se schimbã. Echilibrul
stabil, constã în densitatea spatiului vectorial, orientat de miscarea corpului.
Când corpul schimbã starea, viteza, sau orientarea miscãrii, spatiul vectorial
orientat, generezã forta readucerii miscãrii corpului pe directia stabilitã.
Forta generatã de spatiul vectorial orientat de miscarea curbã a unui corp este
forta centrifugã. Forta centrifugã este forta vectorialã de respingere din
cersterea densitãtii spatiului vectorial orientat liniar, când miscarea corpului o
curbeazã fortat. Se comparã forta centrifugã, cu o dubã (corpul), escortatã
dreapte/stanga, de umlte masini (spatiul vectorial orientat), când duba vireazã
(pentru a evada). In sistemul solar, planetele sunt fixate în gradientul
densitãtii spatiului vectorial orientat in circuit închis, aflat în miscare de rotaie
diferntialã. Fiecare planetã se roteste simultan, cu viteza si densitatea spatiului
vectorial din Gradient în care se aflã. Rotatia gradientului cu planetele este
rotatia diferentialã a soarelui, dând iluzia, cã planetele se rotesc în "jurul soarelui".
Faptul cã sistemul solar si planetele se rotesc este o realitate, fãrã forte centrifuge.
Aceastã realitate, demonstreazã cã aprioric, spatiul vectorial a fost si este
orientati în circuit închis, adicã planetele, sistemul se rotesc inertial.
Totusi, o planeta poate fi conjunctural, deplasatã spre soare, în densitatea
spatiului orientat mai mare si cu viteza mai mare. Cresterea vitezei produce
forta centrifugã, care o deplaseazã pe "orbita" ei si chiar dincolo de orbitã,
devenitã astfel, orbitã elipticã. Deplasarea planetei continuã, alternând pe
vertcalã, perigeu/apogeu, determinatã de variatia vitezelor din gradient.
Vântul solar.
Vântul solar, reprezintã consecintele activitãtii fotosferei solare, altele decat
spectrul optic. Principala sursã este continutul cromosferei, tulburatã de
activitatea fotosferei, de intensitatea protuberantelor. Spatiul vectorial orientat
în circuite închise ortogonal, vârtejurile, antreneazã structurile vectoriale din
cromosferã, la mari altitudini, în coroanã. In coroanã, structurile vectoriale,
hidrogenul, heliul si alte elemante sunt miscate cu mare vitezã, omnidirectional.
Aceste miscãri browniene, constituie dinamica structurilor, activitatea coroanei,
la care se adaugã reactii ignorate: fortele centrifuge. Fortele centrifuge,
generate de vitezele structurilor vectoriale microscopice, propagã corpurile
la viteze (inertiale) foerte mari, preponderent radial (si "milioane" °C).
<