Inductia
electromagneticã a lui Faraday
Revin la fenomenul de inductie, pentru cã inductia lui Faraday
a deschis calea utilizãrii pe scarã largã, a energiei
electromagnetice.
Fenomenul este interactiunea dintre “variatia câmpului magnetic
si un conductor, o bobinã”.
O descriere a fenomenului interpretat vectorial, relevã sirul interactiunilor
EM:
Inductia este circulatia proprietãtilor vectoriale ale energiei pe
calea interactiunilor.
Din acest punct de vedere, natura, universul sunt fenomene de inductie continuã.
In inductia lui Faraday interactioneazã (vectorial) un magnet (câmp
macroscopic),
cu magnetismul microscopic al atomilor din conductor.
Sensul orientarii câmpului macroscopic orienteazã câmpurile
microscopice ale atomilor,
într-un câmp magnetic comun (CMF), simultan cu polaritãtile
lor electrice.
CMF produce fortã electromagneticã centripetã
– tensiunea U!
Dacã circuitl conductorului este închis, inductia CMF
se propagã din aproape în aproape în ambele sensuri, formând
un “electromagnet”.
Se propagã si polarizarea electricã a atomilor (electrostatic),
iar câmpul lor magnetic
intrã în CMF si contiunuã (dinamic) polarizarea urmatorilor
atomi, cu viteza luminii.
Sirul polarizãrii EM este: magnetic-electric-magnetic-electric-magnetic-
s.a.m.d.
Deci, magnetismul din jurul conductorului reprezintã magnetsmul atomilor
cumulat în CMF.
De asemenea, polaritãtile electrice orientate de câmpul magnetic,
reprezintã polaritãtile electrice ale atomilor, care “însirã
atomii ca pe mãrgele”.
Imaginea acestui “tablou electromagnetic”, aratã cã
densitatea orientãrii
polaritãtilor electrice în conductor este limitatã de
prezenta propriilor atomi.
In lipsa atomilor, polaritãtile electrice ar deveni “electroid”
, “materie întunecatã”.
Atomii sunt legati în structura conductorului prin mai multe legãturi
electrice si magnetice,
cele orientate având pozitii în strcturã, usor de orientat,
sau deja orientate.
Legãturile care nu au fost orientate, desi sunt tensionate, mentin
structura
conductorului intactã si opun rezistentã fortei electromagnetice
centripete (U).
De aici rezultã cã forta EM centripetã este o actiune
de dezitegrare a conductorului
(lichefiere) si chiar a atomilor (în electroid)!
Densitatea polarizãrii electrice optime (energia), depinzând
de dimensiunea atomilor,
o au elementele usoare din tabloul elementelor.
Aceastã realitate a fost exploatatã empiric de practicieni,
pornind de la elementele lui Alessandro Volta la dispozitivele cu Litiu, etc.
