Instinctele sunt interactiuni vectoriale
cu diferite forme de manifestare.
Sunt interactiuni simple sau complexe, globale, cu contact sau fãrã
contact,
între fortele vectoriale de atragere si respingere (între
bine si rãu). Fãrã contact
este un fel de a spune, deoarece spatiul fiind energie cu proprietãti
vectoriale,
toate corpurile univrsului sunt în contact (PAM Dirac). Aparent,
instinctul este
o actiune simplã, la care ratiunea nu ia parte. Dar, ratiunea proceseazã
faptele
formelor de manifestare a unor instincte, cu subiectivitatea instinctivã
de a opta
pentru bine sau rãu. Putem spune cã chimia este o lume a
"instinctelor" cu
contact direct, în care s-au format primii acizi nucleici. Instinctul
a avut o
evolutie istoricã, sub forma fortelor vectoriale de atragere si
respigere ale
primelor structuri organice, devenind apoi organe de simt si de locomotie,
consecinte ale interactiunilor lor, cu
stimulii mediului specific.
Aceste organe complexe au devenit pentru organism, factorul determinant
al selectiei naturale - traiesti sau mori. Aceastã evolutie se
repetã ereditar
(în circuit închis), între procreare si maturitate.
Ratiunea fiecãrei specii de a
exista rezidã din înfãptuirea instinctelor. Ratiunea
însãsi este energie cu
proprietãti vectoriale, o structurã mai complexã
a fortelor vectoriale de
atragere si respingere venite prin organele de simt. Mai coplexã
pentru cã
organele de simt receptioneazã stimulii din mediul înconjurãtor
si îi trimit
spre memorare. Ratiunea proceseazã stimulii din memorie sub formã
de "gând".
Procesand gândul, ratiunea îl transformã în intentie,
apoi intentia în actiune si
actiunea în fapte si efecte. Actiunile instinctive sunt forte vectoriale
(energie),
prin care animalele vâneazã pentru a se hrãni si pentru
a apãra sau extinde zona
de vanãt. Totalitatea speciilor animale formeazã un echilibru
între biosferã si
dezvoltatrea sau disparitia speciilor, datoritã fenomenului de
selectie naturalã.
Biosfera infectatã cu civiliatie umanã.
Urmând instinctul, fiecarea specie si-a amenajat propriile adãposturi;
alegându-si
conditiile necesare si specifice: Cuiburi; vizuini sau galerii suterane;
bordeie;
case; vile; palate; etc. Alte specii migreazã anual, alegându-si
conditiile climatice
pentru dezvoltarea progeniturilor, sau asteaptã sezonul potrivit
(cald). Pentru
specia umanã au dispãrut aceste conditionãri. Specia
umanã luptã la propriu
cu bolile cu fortele naturii, cu tot ce le stã în cale, pentru
cuceriri, extindere si
dezvoltare. Asezãrile s-au extins astfel, pe toatã suprafata
planetei, pe ultimile
suprafete "albe", descoperind cât de micã este
planeta. Pentru necesarul de
energie si de minerale pentru industrie, au rãscolit adâncurile
scoartei terestre,
aducând la suprefatã minerale incumpatibile cu biosfera.
Pentru planeta pãmânt,
biosfera este o perioadã efemerã din evolutia ei, o formã
parazitarã, caracteristicã
planetelor: "ieri" a existat pe planeta marte, "astãzi"
existã pe pãmânt si "maine"
va exista pe venus. Dezvvoltarea biosferei terestre a durat 500 de milioane
de
ani, cu perioadele de opturare a luminii solare, cauzate de formarea planetele
venus si mercur - eonii proterozoic si fanerozoic. Civilizatia umanã
a grãbit în
doar cateva sute de ani agonia biosferei. Evolutia oricum se produce si
este
demonstratã de activitatea atmosferelor planetare, trecând
de la structuri cu
elemente grele (inele generatoare de sateliti), apoi gaze de elemente
din ce în ce mai usoare, pânã la lipsa atmosferei planetare.
Intre aceste secvente se poate desvolta si secventa biosferelor.