Suntem materie sau energie?
Mintea fiintelor umane au cãutat în timp istoric, sã
cunoascã natura obiectivã
în care traieste, imaginând diferite concepte, modele, ipoteze
pebtru a o întelege,
începând cu cele mai primitive conceptii, precum sistemul
geocentric.
Cunoasterea a ajuns astfel la conceptia cã natura existã
sub formã de materie
si energie. Se considerã cã materia si energia sunt entitãti
distincte si cã
energia este o functie a stãrii de miscare a materiei desi, pentru
a se misca,
materia are nevoie de un impuls (de energie). Asa se ajunge la interpretarea
corpuscularã a fenomenului electric, determinatã exact de
interpretarea energiei.
Prin urmare, a fost imaginat si apoi "descoperit" electronul,
al cãrui rol era
miscare prin conductori pentru a produce energie electricã. Falsa
interpretare
a fenomenului electric a produs asfel, falsa notiune de "curent electric",
respectiv "curgerea materiei prin materie". Pe baza cercetãrii
atributelor fictive
ale electronului s-au descoperit (la fel de fictiv), atomul de energie,
mecanica
cuanticã si atomul de luminã, fotonul - castele de nisip.
Notiunile de sarcini
electrice, curent electric, electron, tehnologie electronicã, au
devenit dogme
implantate adanc in mintea oamenilor. Din copilãrie pânã
la studiile academice,
oamenilor li se inoculeazã dogme. Este normal ca aceste dogme sã
nu poatã
explica nici electricitatea care produce uriasele câmpuri magnetice
stelare si galactice.
Proprietãtile vectoriale ale energiei
Energia cu proprietãti vectoriale nu este o alternativã
la modelele si conceptele
deja existente, în sensul cã energia cu proprietãti
vectoriale nu explicã fenomenele,
fenomenele însãsi fiind energie. Energia, interactiunile
proprietãtilor vectoriale
se transformã în oscilatii ale stãrii cinetice si
potentiale ale energiei, structuri pe
care le numim materie obiectivã. Materia, natura cu obiectele si
fenomenele ei
sunt interactiuni oscilatorii ale energiei cu proprietãti vectoriale,
structuri în
continuã evolutie numitã timp. Proprietãtile vectoriale
ale energiei sunt inaccesibile
cunoasterii desi, ele sunt evidente, prin capacitatea noastrã de
observatie, de
gândire, de miscare si actiune. Da, ele existã, le cunoastem
ca mãrimi vectoriale,
observate în toate fenomenele naturii, în deosebi în
electromagnetisn, dar nu
suntem constienti cã ele reprezintã proprietãti fundamentale
ale energiei.
Proprietãtile sunt mai evidente în activitatea solarã
si în atmosfera terestrã,
sub formã de circuite vectoriale ortogonale. Cunoastem proprietatea
de
atragere si respingere ale polaritãtilor electrice si magnetice
si cã ele formeazã
circuite închise, dar nu cunoastem de ce acestea formeazã
de la sin alte circuite
închise în jurul lor ("magnetism"). Acest fenomen
este proprietatea de
ortogonalitate a vectorilor, cunoscutã ca "regula burghiului".
Nu stim nimic
despre faptul cã circuitele închise ortogonal nu sunt statice,
deoarece forta de
atragere este maximã atunci când
vectorii sunt coliniari. Deci, vectorii se
unesc în circuit pe drumul cel mai scurt, contractând circuitul
cu viteza luminii.
Acest fenomen este proprietatea vectorialã de directivitate.
Analizãm fenomenele unei stele:
Unul din circuitele ortogonale (electric) se contractã inelar.
In jurul circuitului
inelar, celãlalt circuit (magnetic) având o tangentã
fixatã în axa magneticã se
contractã deplasându-si centrele lor spre axa circularã
a inelului. Forta centripetã
a circuitului magnetic este tensiunea voltaicã ce comprimã
inelar circuitele
electrice, transformate în energie potentialã - electroid.
Polii magnetici sunt
locuri geometrice unde presiunea electroidului este descãrcatã
în stare de
energie cineticã si închide circuitul energiei. Deplasarea
cu viteza luminii a
circuitelor ortogonale formeazã un volum elipsoidal, care accelereazã
si
comprimã sferic substanta. Acest fenomen este cunoscuta fortã
centripetã, a
cãrei presiune în crestere schimbã în raport
cu presiunea, starea cineticã a
energiei în stare potentialã, respectiv suprimã spectrul
oscilatiilor pânã la zero Kelvin.
La suprafata sferei, presiunea scazutã a acceleratiei centripete
si densitetea
substantei devin conditii optime pentru multiplicarea atomilor de hidrogen.
Multiplicarea hidrogenului creste si msi mult presiunea si densitatea
radiatiilor,
temperatura atingând cote maxime. Presiunea acceleratiei centripete
crescând
vertiginos, scade frecventa oscilatiilor atomice, radiatiile si temperatura
scad,
