Cum produce energia solarã vaporizarea apei.
Interpretare vectorialã.
Miscarea ascendentã a vaporilor de apã, genereazã un vârtej numit ciclon.
Vaporizarea apei o produce energia solarã (nu existã explicatii!).
Conceptia materialistã nu poate explica vaporizarea apei iradiatã de soare.
Douã circuite vectoriale închise ortogonal, îsi comprimã reciproc densitatea
si formeazã o structurã solidã, rece, numitã materie, atom de hidrogen.
Atomul este solid datoritã volumului mic si densitãtii mari a circuitelor
ortogonale si "rece" pentru cã nu are oscilatii, fiind în starea potentialã a energiei.

Atomii fiind tetrapolari, polarizeazã sferic spatiul vectorial din jurul
lor, prin care reactioneazã la stimulii externi, sau închid circuite de legaturã
între ei. Doi atomi de hidrogen, închid între ei doar un circuit, legaturã
molecularã. Patru atomi de hidrogen, închid între ei toate circuitele
vectoriale si fortele lor centripete produc legaturi nucleare puternice,
elementul heliu. Astfel, heliul constituie ca si hidrogenul, o unitate în formarea
elementelor. Atomul de oxigen este o structurã de atomi de hidrogen, cu
legãturi nucleare. Legãurile incomplete între un atom de oxigen si doi atomi
de hidrogen, formeazã o moleculã de apã. Densitatea apei este variabilã cu
oscilatiilor lagãturilor moleculare. Oscilatiile circuitelor vectoriale moleculare
sunt numite cãldurã. Cãldura, culoarea, lumina sunt oscilatii ale spatiului
vectorial sunt intaractiuni ale proprietãtilor vectoriale, energie cineticã si nimic
altceva. Faptul cã într-un vas, apa caldã se ridicã deasupra, aratã cã
ampilficarea oscilatile vectoriale moleculare au scãzut densitatea apei.
Frecventele oscilatiilor vectoriale ale radiatiei solare, intrã în rezonantã cu cele
ale legãturilor moleculare si nucleare. Rezonanta converteste din energia
potentialã, energie cineticã (Lavoisier). Amplificarea eneriei cinetice, a
micsorat densitatea vaporilor de apã. Observãm cu simturile ascensiunea
vaporilor de apã (a aerului cald). Densitatea spatiului vecorial din vapori se
ridicã la densitatea similarã, naturalã, spunea Aristotel, impinsã de jos în sus,
de forta Arhimedicã. Oscilaiile vaporilor de apã se amortizeazã, se rãcesc si
densitatea vaporilor revine la starea de lichid si cum spune Arhimede, se
scufundã în spatiul vectorial sub formã de ploaie. In concluzie, circulatia apei
este miscarea densitãtii spatiului vectorial, substanta fiind structura în care se
schimbã densitatea spatiului vectorial. Ascensiunea aerului cald în atmosferã,
polarizeazã spatiul vectorial pe verticalã si închide ortogonal circuite vectoriale.
In circuitele închise ortogonal, interactiunile proprietãtilor vectoriale produc
fortele vectoriale centripete si rotatia axialã a vectorilor orientati pe verticalã,
rotatia fiind diferentialã, vârtej. Acum stim cã vârtejul este doar aparent al
substantei, substanta fiind structuri vectoriale, obiecte, care sunt purtate de
fortele spatiului vectorial. Vântul, "diferentele presiunilor atmosferice" este
parte a circuitelor închise ortogonal cu razã mare, spatiul vectorial purtând
substanta atmoscferei. Pãmântul este un vârtej, cu rotatie diferentialã, cu
circuite vectoriale închise ortogonal, numite electrice si magnetice, a cãror
forte vectoriale centripete, au dat forma de sferã solidã. Spre centru, fortrele
centripete au crescut exponential densitatea circuitelor vectoriale închise ortogonal.
Energia rotatiei axiale a vectorilor orientati în centrul axei magnetice, depinde
de densitatea circuitelor închise ortogonal. Densitatea circuitelor este maximã
în centrul axei magnetice si scade proportional cu raza, de unde rezultã rotatia
diferentialã. Deci, rotatia diferentialã este o caracteristicã a structurilor
vectoriale macroscopice. Efectele rotatiei diferentiale a pãmântului sunt
observabile la miscarea lunii si în mediul lichid si gazos. In mediul lichid,
oceane si ape curgãtoeare, efectele sunt descrise de Coriolis. Desi spre poli
viteza unghiularã devine mai mare, viteza liniarã (tangentialã) devine mai micã.
Spre ecuator viteza liniarã devine mai mare si viteza unghiularã devine
mai micã. Dependenta de latitudine a vitezei liniare a rotatiei,
determinã sensul de rotatie a vârtejurilor atmosferice.

 

 

 

Presiunea atmosfericã.
Presiune atmosfericã este densitatea spatiului vectorial, produsã
de fortele vectoriale centripete, în crestere exponentialã spre cetru.
Cresterea exponentialã spre centru a densitãtii circuitelor vectoriale închise
ortogonal, schimbã succesiv si concentric, faza substantei, adecvat presiunii.
Succint, scoarta terestrã are starea solidã, cu energia preponderent potentialã.
Urmatoarea fazã, starea energiei devine echilibratã, vascozitate, lichid, gaz.
Dupã starea de gaz, energia substantei devine exclusiv cineticã, oscilatii.
In ultima fazã, densitatea uriasã amortizeazã pânã la oprire orientarea
omnidirectionalã a vectorilor (oscilatiilor) si le orienteazã excusiv în sensul
circuitelor închise ortogonal. In acest mod, cresterea exponentialã a densitãtii
spre cetru, converteste starea cineticã a energiei, în energie potentialã a nucleului
electric, la zero Kelvin. Energia potentialã converteste la rândul ei, starea
potentialã în starea cineticã: Polii magnetici, fiind polaritãti paralele se resping
si polarizeazã curbiliniu spatiul vectorial la mari distante, unde se unesc si reiau
forta centripetã. Procesul conversiilor se produce continuu, cu viteza luminii.