Planeta Mercur.
Interpretare vectorialã.
Mercur este ultima planetã reprodusã în cromosfera solarã.
Energia activitãtii planetelor, depinde de substanta adusã de fortele centripete
ale circuitelor vectoriale închise ortogonal. Stelele îsi genereazã singure
substantã, multiplicând atomii de hidrogen. Planeta mercur fiind deja un corp
solid, cu atmosfera pierdutã, presiunea si densitatea fortelor centripete a
circuitelor ortogonale (electrice si magnetice) a scãzut. Cauzele scãderii
denstãtii circuitelor orientate sunt dimensiunile reduse ale planetei si vecinãtatea
cu sfera solarã. Un efect direct al scãderii denstãtii circuitelor orientate
(în axa magneticã) este demonstrat de diminuarea rotatieei axiale.
Un alt efect direct este variatia mare a temperaturii pe suprafata planetei.
Datoritã rotatiei axiale lente, cresterea temperaturii pe emisfera luminatã
este explicabilã. Inexplicabilã este scãderea mare a temperaturii în emisfera
opusã, umbritã. Aceastã variatie demonstreazã cã nucleul electric, desi dilatat,
are temperatura în apropiere de zero K. Prin urmare, o cauza a slãbirii
circuitelor vectoriale închise ortogonal este si radiatia solarã, activã încã de la
formarea planetei în cromosfera, solarã. In cromosferã, circuite vectoriale
închise ortogonal, comprimã sferic gazul unui vârtej si formeazã o structurã
macroscopicã, o planetã. Noua structurã de gaz, bogatã în substantã,
cu puternice forte centripete si polarizãri vectoriale radiale ca si soarele,
a fost respinsã în spatiul vectorial.

 

 

 

Aceastã respingere este cauza expansiunii universului. Planeta mercur, o micã
stea, cu cromosferã, fotosferã si miscare rapidã de rotatie, depãrtându-se de
soare, a pierdut treptat presiunea fortelor centripete. Scãderea presiunii a
creat conditiile unor intense reactii de fuziune, rezultând structura actualã.

Discrepanta planetei mercur, aratã respingerea fatã de soare.
Sistemul solar.
Perceptia cã planeta mercur se roteste în jurul soarelui este o iluzie!
Corpurile sunt structuri ale interactiunilor vectoriale sunt spatiu vectorial.
Soarele polarizeazã continuu spatiul vectorial, prin circuitele vectoriale închise
ortogonal (electrice si magnetice). Polaritãtile axei magnetice nord si sud, fiind
paralele se resping si polarizeazã curbiliniu spatiul vectorial la mari distante,
unde se închid. Simultan se închid ortogonal circuite vectoriale (electrice),
cu densitatea cea mai micã si produc împreunã forte centripete, crescadu-si
densitatea spre centru. Creste deasemeni, densitatea orientarii spatiului
vectorial închis de circuite. Proprietatea vectorialã de rotatie axialã din axa
magneticã, cu cea mai mare densitate de orientare, produce circitelor electrice
miscare de rotatie, direct proportionalã cu densitatea de orientare.
Aceastã proportionalitate este cauza rotatiei diferentiale a spatiului vectorial
cuprins de circuitele vectoriale închise ortogonal, numite sistem solar.
Viteza rotatiei unghiulare a spatiului din sitem, devine minimã la ecuator si
maximã în sfera solarã. Spatiul din sistemul solar este casa unde planetele sau
stabilit dupã desprinderea din soare. Planetele, pe masurã ce se depãrteazã de
soare, spatiul le poartã cu viteze tot mai mici, pânã la apogeu, unde forta
centripetã le împinge spre centru. Spre centru, spatiul le poartã cu viteze de
rotatii tot mai mari, pânã la perigeu, unde fortele de respingere reiau oscilatia
perigeu-apogeu, forte vectoriale repulsive / compresive. Deci, orbitele
sunt iluzii, soarele roteste diferential sistemul, spatiul cu planetele în el.
De reamintit, planetele sunt structuri vectoriale imponderabile.