Energia vectorialã.
Stagnare în loc de progres.
Incã se considerã cã esenta existentei universului
este materia, particule unitate - atomii.
Energia se considera a fi miscarea scalarã a materiei, a
atomilor.
Aceastã definitie a energiei omite impulsul necesar miscãrii
materiei!
Totusi, definitia a fost aplicatã fãrã ratiune, în
interpretarea fenomenului electric.
Prin urmare, fenomenului electric devine un "curent" de particule
ce se
deplaseazã cu viteza luminii. Aplicatia definitiei în elaborarea
modelului
atomic a fost primul semnal de alarmã, "catastrofa electronului"
din 1911.
Catastrofa a fost "reparatã" si modelul planetar este
încã în reparatii.
Un alt semnal celebru este interpretarea echivalentei masã-energie.
Interpretarea conform definitiei energiei si a fenomenului real:
1) Dacã particula unui atom radioactiv se miscã cu viteza
luminii si restul particulelor
deasemeni, miscarea masei totale a atomului produce energia totalã
a atomului.
2) Particula este expulzatã cu viteza luminii de un impuls, de
energia intrinsecã
a atomului. Echivalenta este logic adevaratã, doar pentru una din
interpretãri.
Deci, atomii universului sunt exclusiv energie vectorialã, în
forme de materie.
Interpretãrile sunt similare cu atractia lui Newton si forta centripetã
cartezianã:
în ambele interpretãri corpurile cad. Sau exemplul miscãrii
trenurilor din
relativitatea lui Einstein: pentru fiecare tren, celãlalt se miscã.
In univers, totul
este o continuã miscare, intro armonie desãvarsitã.
Miscarea este energie
vectorialã, iar armonia sunt reguli si legi vectoriale ale energiei.
Legile ne sunt
deja cunoscute, dar nu stim cã ele sunt proprietãtile vectoriale
ale energiei.
Existenta universului este eneegia vectorialã.
Organizarea structurilor si armonia miscãrilor sunt interactiunile
legilor
energiei vectoriale, aceleasi în tot universul. In univers nimic
nu este
accidental, legile energiei vectoriale sunt si aici pe pãmânt,
în organizmele
si sistemele biosferei terestre. Armonia energiei vectoriale existã
în biostructurile
vegetale si animale si au functii de reproducere caracteristice regnului.
Evident, sistemele stelare si galactice au functii de reproducere caracteristic
astronomice. Stelele masive reproduc stele si devin galaxii, stelele
reproduc planete si devin sisteme stelare,
planetele reproduc sateliti.
Sistemele sunt familii, în care structurile repreduse se îndepãrteazã
succesiv
si evolueazã, dar rãmân în familie. In familiile
fiintelor inteligente, copiii
cresc si formeazã la rândul lor familii, dar pãstreazã
legãturile de familie.
Durata de viatã a unei generatii de fiinte inteligente nu se comparã
cu durata
de viatã a unei galaxii. Longevitatea obiectelor astronomice se
explicã prin
simplitatea structurilor lor: electromagneti cu circuite electrice uriase
(gãuri negre) cu temperatura zero K (energie potentialã)
si câmpurile lor
magnetice (energie cineticã). Circuitele se genereazã reciproc
(perpetuum mobileã).
Conform definitiei energiei, energia electricã este miscarea materiei,
un
"curent" de particule "incãrcate electric",
pozitive si negative. Cu aceastã
definitie este de neconceput existenta circuitelor electrice din structurile
astronomice, sursa uriaselor lor câmpuri magnetice. Pãmântul
este de
asemenea un electromagnet, vãzut ca a 7-a planetã reprodusã
de soare.
Pãmântul initial o micã stea, a reprodus luna si ea
un electromagnet.
Energia circuitelor electromagnetice lunare s-a diminuat pânã
la disparitie,
sfera de gaz a fuzionat in atomii elementelor, pãstrând electromagnetsmul
sub formã remanentã. Acum, evolutia pãmântului
parcurge secventa
climaticã propice producerii biostructurilor - biosfera.
Biostructurile au acoperit uscatul cu vegetatie, cu pãduri.
Pãdurile au devenit parte esentialã a echilibrului climatic,
laboratorul
tranzitiilor energiei radiative în procese chimice. Pãdurile
stabilizeazã astfel
circuitul apei, curentii de aer, temperatura si structura atmosferei.
Anotimpurile sunt oscilatii ale echilibrului climatic, determinat de capacitatea
pãdurilor de a absorbti energia solarã prin fotosintezã,
în raport cu pozitia orbitalã.
Civilizatia umanã a considerat cã natura terestrã
este eternã si a actionat
instinctual, ca animale sãlbatice. Asociati în uniuni si
natiuni, au luptat
pentru putere, pentru posesiuni, pentru cuceriri, prin distrugeri si exterminãri.
Cresterea excesivã a densitãtii populatiei, a orientat lupta
pentru resursele de trai.
Una din resurse s-a dovedit a fi lemnul, pãdurile exterminate cu
mijloace
industriale, detrminatã de revolutia industrialã si explozia
demograficã.
Civilizatia umanã este acum surprinsã de efectele cresterii
demografiei,
pentru cã nu cunoaste sructura, capacitatea si functionarea planetei.
Preocuparea a fost preponderent fortele de distrugere.