Eroarea fiintelor inteligente.
Noi suntem fiinte inteligente, o specie de animale evoluate. Cunoastem natura
în limitele simturilor, dar si a ratiunii. La nivelul actual al cunoasterii, se considerã
cã universul existã sub douã forme: de materie si de câmp de forte.
Considerarea exprimã o incertitudine, cum în urmã cu 2500 de ani, Aristotel
"considera" cã natura este formatã din patru elemente: pãmântm, apã, aer si foc.
De asemeni, notiunea de formã ascunde un fond (continut), ceva necunoscut.
Existenta sub formã de câmp de forte.
Câmpul de forte se referã în deosebi la "gravitatie", cu fond necunoscut,
succesoare a altor concepte. Wiliam Gilbert a descoperit prin experimentele
cu terrella, cã pãmântul este un magnet urias, format din fier si magnetismul
lui ajungând pânã la lunã, deasemeni un magnet, se "atrag" si luna se miscã
pe orbitã. De la Gilbert a rãmas ideia cã nucleul pãmântului este din fier.
Rene Descartes propune un sistem cosmologic "vârtejul cartezian", inspirat
din fenomene fizice vizibile ale miscãrii materiei sub formã de vârtej.
Forma de vârtej este evident, consecinta unei structuri de forte centripete,
dispuse în circuite închise ortogonal, asemeni electromagnetilor.
In univers, formele lenticulare în care se manifestã vârtejul, se manifestã si
câmpul magnetic. Dacã circuitul magnetic este cauza vârtejului, atunci
fortele vârtejului sunt forte electromagnetice, inclusiv în vârtejul atmosferic.
Deci, vârtejul cartezian produce fortã centripetã. Isaac Newton inlocuieste
forta centripetã cu atractia universalã, fãrã aexplica forta, cauza atractiei.
Gravitatia fiind universalã, toate corpurile se atrag. Forta centripetã este un
fenomen local. Gravitational, planetele, stelele si galaxiile se atrag reciproc.
Aceasta atractie a fost subiectul criticilor. Fortele centripete ale soarelui
controleazã miscarea orbitalã a planetelor, planetele nu controleazã miscarea
orbitalã a soarelui. Miscarea soarelui este controlatã de fortele centripete
ale galaxiei. In univers existã astfel, o ierarhie cu sisteme planetare, sisteme
stelare si galaxii. Albert Einstein interpreteazã gravitatia lui Newton prin
fenomenul curbãrii spatiu-timpului din apropierea unui corp cu masã mare.
"Masa grea" spune spatiului (la ureche) cum sã se curbeze si spatiul curb
spune materiei cum sã se miste. In realitate, masa grea este o structurã
functionalã, formã a circuitelor electrice si magnetice închise, care genereazã
forte centripete si vârtej. Circuitele electromagnetice închise ortogonal
genereazã forte centipete, care curbeazã traiectoria proiectilelor si a luminii,
functie de vitezã. Timpul si cãldura sunt mãrimi determinate de frecventa
oscilatiilor vecoriale. In structura corpului, presiunea electromagneticã
converteste energia cineticã, în energie potentialã (orizontul evenimentelor)
aici, timpul se opreste odatã cu oscilatiile si temperatura devine zero Kelvin.
Deci, temperatura zero Kelvin opreste timpul. Timpul revine în circuitul
energiei cinetice prin zonele polare si fenomenele se succed în circuit închis.
Toate aceste interpretãri reprezintã incercãri de a gãsi "fondul"
celei de a doua forme de existentã - câmp de forte.
Fortele universului, care genereazã miscãri centripete si unghiulare
sunt interactiuni ale energiei cu proprietãti vectoriale (electromagnetice).
 
Existenta sub formã de materie.
Materia este caracterizatã prin douã mãrimi fundamentale: masã si energie.
Materia este forma de existentã cu fond necunoscut, fond aflat în studiu,
începând cu notiunile de atom, corpuscul, undã, quarc, etc. Masa este o
mãrime propusã de Newton, fiindu-i necesarã pentru a exprima cantitativ
legea atractiei universale. Energia este mãsura scalarã a miscãrii materiei
(o functie de stare). Pentru a misca materia este necesar un impuls, o fortã,
energie! Deci energia miscã materia pentru a produce energieã Definitia
energiei este eronatã! Potrivit acestei definitii eronate, fenomenul electric
presupunea miscarea unor particule materiale prin conductori, pentru a
produce energie electricã. A fost ales mai întâi numele particulei, electron
si apoi "descoperit". Fenomenul electric devine astfel un curent, adicã
deplasarea dirijatã a electronilor prin conductori, sub actiunea unui câmp
electric. "Energia electricã miscã electronii pentru a produce energie electricã".
Exact definitia energiei. Totusi, fenomenul electric interpretat pe baza
definitiei energiei, a cunoscut o dezvoltare fãrã precedent, în cultura lumii,
timp de 100 de ani. Electronul a prins rãdãcini în modelul atomic, mecanica
cuanticã, fenomenul fotoelectric etc. Dar, nu a reusit sã explice sursa
electricã a uriaselor câmpuri magnetice existente la toate corpurile universului.
Noua definitie a energiei.
Interactiunea de la distantã dintre doi magneti aratã cã spatiul dintre magneti
are proprietãti comune cu cele ale magnetilor: forte de atractie si respingere,
directie si sens - proprietãti vectoriale. Prin urmare, spatiul si magnetii
(materia) sunt structuri ale energiei cu proprietãti vectoriale.
Se dovedeste cã existenta, universul din jurul nostru este energie cu proprietãti
vectoriale în interactiuni continue, formând structuri, forme de materie.
Structurile cu formã de materie sunt circuite vectoriale (electrice si magnetice)
închise ortogonal (regula burghiului), electromagneti.
Aplicand aceastã interpretare fenomenelor electromagnetice ale soarelui,
sub presiunea electromagneticã uriasã în centru, circuitele electrice au
devenit o structurã solidã, energie potentialã fãrã oscilatii, deci zero Kelvin.
<
>