Pondere.
Ratiunea conceptiei materialiste constã în perceptiile organelor
de simt si
instincte. A cucerit astfel natura, a cucerit definitia energiei, electronii,
sarcinile electrice, modelul planetar, "microcosmul" ca o copie
a sistemului
solar, a universului. Continuã si acum ideea de a cuceri, de luptã,
de rãzboi.
Dezvoltarea haoticã, promovand egoismul a fost o eroare, demonstratã
de
consecintele actuale. Energia este o mãrime vectorialã,
interactiunile
proprietãtilor vectoriale. "Energia, functie de stare a materiei",
în realitate
sunt modalitãti de transformare a interactiunilor vectoriale, a
energiei.
Materia în sine este o structurã a interactiunii proprietãtilor
vectoriale, a
energiei. Polaritãtile spatiului vectorial formeazã prin
interactiunile
proprietãtilor vectoriale, circuite vectoriale închise ortogonal
si fortele lor
centripete se comprimã reciproc, formand o structurã microscopicã
solidã.
Aceastã structurã solidã este numitã de conceptia
materialistã materie, atom,
hidrogen, care formeazã prin energia ei, elementele, obiectele
universului.
Universul este prin urmare, structuri formate de interactiuni ale
proprietãtilor vectoriale, de energie, universul este spatiu vectorial.
Circuitele vectoriale închise ortogonal ale pãmântului
sunt formate
din polaritãtile spatiului vectorial si numite electrice si magnetice.
Deci, fortele centripete ale circuitelor sunt spatiu vectorial orientat
în
"tesãturi ortogonale" electrice si magnetice, care se
deplaseazã spre nucleul
electric al pãmântului. Aceastã deplasare concentricã
creste exponential
densitatea circuitelor vectoriale si a substantei, evidentiate de cãderea
si
apoi apãsarea corpurilor, numitã greutate. Deci, greutatea
este indusã
corpului de forta spatiului vectorial, orientat si deplsat de circuitele
sale
inchise ortogonal, electrice si magnetice, spre nucleul electric.
Greutate mãsuratã.
Zborul avioanelor este interactiunea cu un spatiu necunoscut conceptiei
materialiste, spatiul fiind mãrime vectorialã - spatiu vectorial.
Viteza miscãrii avionului, orientezazã polaritãtile
spatiului vectorial în
directia si sensul miscãrii avionului (circuite "electrice").
Circuitele fiind
paralele se resping, formând un canal în care avionul se miscã
fãrã
rezistentã, miscare inertialã. Prin urmare, miscarea avionului
cu vitezã,
interationeazã cu spatiul vectorial, producand miscare inertialã,
dacã nu
intervine o fortã externã. Forta externã este schimbarea
directiei miscãrii
inertiale la decolare, formând unghiul de atac.Unghiul de atac devine
rezistenta la înãintare a avionului, fortã opusã
de spatiului vectorial, prin
schimbarea directiei miscãrii inertiale si sarcina a propulsiei,
numitã
portantã. Spatiul vectorial orientat de viteza avionului si cel
orientat de
acceleratia centripetã, in mod normal se compun vectorial, anulând
acceleratia fortelor centripete (cãderea), opritã în
portantã, de la decolare
la aterizare. Portanta sustine avionul, precum pãmant, panã
la aterizare.
Unghiul de atac este variabil, ca si portanta (greutatea), panã
la aterizare.
Aceste fenomene panã acum neclare, sugereazã lipsa la bordul
avionului, a
unui instrument electric, alãturi de cele 6, care sã mãsoare
variatia greutãtii
avionului, de la decolare la aterizare. Instrumentul sã fie un
senzor,
de care se suspendã o greutate, ca un pendul amortizat. Inclinatia
pendulului, dependentã de variatia vitezei la decolare si aterizare
si de schimbarea direciei, la viraje sunt informatiile afisate la bord.