Miscarea
substantei în spatiul vectorial
Spatiul ca atare, spatiul vid este un concept abstract, inexistent.
Ceea ce percepam a fi spatiu sunt interactiunile vectoriale dintre stele.
Sunt interactiunile la distantã descoperite de Faraday - câmp
de forte.
Aceleasi interactiuni vectoriale au fost numite apoi, "eter purtãtor
de luminã".
Interactiunile vectorilor în interiorul unei stele, genereazã
concomitent acceleratie centripetã si acceleratie unghiularã
- gravitatie si vortex.
Interactiunile se extind pe distante astronomice - câmp de forte
(spatiu)
Acceleratia centripatã a fost perceputã de Newton ca fortã
de atractie si numitã gravitatie.
La acea vreme era necunoscutã forta electromagneticã centripetã.
Acceleratia centripetã si unghiularã propagã orientarea
polaritãtilor în substantã,
generând potentialul electric radial, respectiv electroidul.
Acceleratiile centripetã si unghiularã sunt interdependente.
Câmpul de forte generat de fiecarea stea, prin intermediul cãruia
interactioneaza cu stelele înconjuratoare, constituie spatiul vectorial.
Acceleratiile centripetã si unghiularã nu pot fi ecranate,
ele pot fi deviate de forte transversale, generând miscarea orbitalã.
Acest fenomen este demonstrat de structura universului.
Propulsia în spatiul vectorial
Devierea fortei centripete este compunerea, interactiunea cu
câmpul de forte al substantei, aflatã în miscare de translatie
sau rotatie.
Cãlãtoria, propulsia unei nave în spatiul vectorial este
posibilã logic,
utilizând exact interactiunile spatiului - centripata si unghiulara.
Acest procedeu trebuie utilizat atât pentru propulsia propriu zisã,
cât si pentru selectarea traiectoriei riemanniene optime.
Acceleratia centripetã este deja utilizatã.
Desenul propune spre cercetare, principiul utilizãrii interactiunilor
descrise.
