Echivalenta masã-energie,
pe intelesul nostru.
Pentru a exprima cantitativ Legea atractiei universale, Newton a numit
"masã",
cantitatea de sobstantã continutã într-un sistem fizic
macroscopic închis si
considerat "punctiform". Masa devenind apoi o mãrime
fundamentalã,
pentru sistemele fizice macroscopice. Plecând de la acest "punct
de sprijin",
masa sistemului fizic si de la definitia energiei ca fiind o functie de
stare, de
miscare a materiei, Einstein ajunge la echivalenta masã-energie
-- E = mc2.
Acest rationament putea fi al oricui, dar Einstain a fost mai... Einstain.
Totusi, masa sistemului fizic închis este o structurã de
substante, .
"materie în continuã miscare", respectiv forme
ale energiei numite materie.
Nu se poate concepe miscarea sistemului fizic cu viteza luminii, fie el
si
"punctiform", pentru a demonstra echivalenta. Orice variatie
a energiei
sistemului fizic închis, în relatie cu exteriorul, este evident
si variatia
formelor de energie din interiorul sistemului fizic inchis. Echivalenta
masã-energie fiind reciprocã, explicã structura vectoriala
a materiei si aratã
cã energia este sursa fundamentalã a formãrii structurilor
din univers.
Altfel spus, echivalenta masã-energie demonstreazã cã
existenta constã în
energie (cu proprietãti vectoriale, aici ignorate). Comparatie:
un fir poate forma
un ciorap crosetat si lungimea firului este echivalentã cu firul
din forma ciorapului.
De ce primeazã totusi, notiunea de materie?
Animalele percep natura, mediul climatic în care vietuiesc, prin
organele de simt.
De fapt, interactiunile mediului climatic au creat animalelor organele
de simt,
prin selectie naturalã. Stimulii la care au fost supuse în
mod continuu
organele de simt au determinat prin selectie naturalã, adaptarea
animalelor
la conditiile mediului, dobândind obijnuintã, aptitudini
- inteligetã.
Selectia naturalã este deci, legea evolutiei, legea evolutiei struturale
a
organismelor biologice complexe, legea existentei. Inteligenta a fost
si este
un nivel al evolutiei, cu prspectiva dezvoltãrii. Pe nivelul inteligentei,
animalele
au dezvoltat modalitãti de comunicare specifice mediului în
care traiesc:
pe mediul solid , în mediul lichid, la sprafata sau în adâncul
oceanelor, etc.
Fiintele umane au dezvoltat comunicarea prin limbaj, ajungând la
nivelul
cunoasteri stiintifice a fenomenelor naturii inconjurãtoare. Procesul
cunoasterii s-a dovedit a fi anevoios si pe durata multor generatii.
Au cãutat sa înteleagã ce sunt si dince sunt compuse
obiectele cele mai
simple de care se foloseau zilnic, pe care le numeau materie, material.
In epoca cunoasterii stiintifice, epoca materiei, Aristotel spune cã
materia
este alcãtuitã din patru elemente: pãmânt;
aer; foc si apã, ignorând atomii lui
Democrit. Aristotel nu credea cã elementele la rândul lor
aveau o structurã.
Acea structurã a demonstrat-o Dalton prin experiment, revenind
la atomul
indistructibil al lui Democrit. Nici Dalton nu banuia cã si atomul
sãu avea o
structurã internã. Tubul Crookes a fost dispozitivul care
a dat avânt cercetarii
atomului si a altor fenomene. La cercetarea atomului a participat o pleiadã
de minti luminate: J.J. Thomson; Rutherford; Bohr; Louis de Broglie;
Marie Curie sunt numai cativa dintre cei, care au pãtruns în
tainele structurii
atomului. A fost eleborat modelul atomului planetar, având un nucleu
soare
foarte dur! Totusi, cercetarea nu este finalizatã nici pânã
acum si de la
interpretarea undã-corpuscul se va ajunge în final, la oscilatiile
stãrilor
potential-cinetice ale energiei cu proprietãti vectoriale, care
alcãtuiesc
atomii si stelele. Acun, energia soarelui nu mai poate fi E = mc2, stelele
nu
mai sunt considerate corpuri cu masã materialã cum spunea
Nevton!
Stelele sunt energie "electricã", U . I .
t, care îsi schimba continuu starea
cineticã (U) si potentialã (I), unde starea cineticã
(U) este magnetismul.
Starea cineticã a energiei fiind echivalentã si indisolubilã
cu starea
potentialã (circuite vectoriale închise ortogonal),
energia sistemului solar este pãtratul intensitatii electroidului.
