Hidrogen, structura vectorialã.
Hidrogenul nu este atom indestructibil este o structurã microscopicã
a spatiului vectorial orientat în douã circuite închise ortogonal.
Spatiului vectorial este orientat în circuit închis, de fortele vectoriale
de atragere, a cãror modul tinde cãtre zero si devin forte centripete.
Spatiului vectorial fiind orientat paralel, fortele vectoriale de respingere,
dilatã densitatea spatiului vectorial orientat. Fortele vectoriale centripete
din cele douã circuite, îsi comprimã reciproc densitatrea spaiului vectorial
orientat, numai pe secmentul înconjurat. Pe secmentele circuitelor
neânconjurate, fortele de respigere dilatã densitatea spatiului vectirial orientat,
formând gradientii densitãtii spatiului vectorial orientat. In gradient, densitatea
spatiului vectirial orientat creste exponential spre centrul structurii hidrogenului.
Interactiunile proprietãtilor vectoriale în structurã, citite cu atentie, relevã o
ierarhie simetricã a densitãtii spatiului vectorial orientat în gradienti.
Prin urmare, în structura vectorialã a hidrogenului, nu existã nucleu, în centru,
existã limita maximã a densitãtii spatiului vectorial orientat în gradienti.
Structura de hidrogen cu gradientii, nu are o formã sfericã, mai degrabã o
formã a cifrei 8. Rezultã cã nici structurile din tabloul elementelor, compuse
de hidrogen, nu pot avea nucleu si nici forme sferice. Forma sfericã vine de la
atomul lui John Dalton, confirmat de experimentul lui Rutherfod, în care a
stabilit si existenta nucleului. De reflectat la dimensiunea infimã a structurii
hidrogenului, care este structura fundamentalã a formãrii naturii obiective.
Caracteristica structurilor de hidrigen este proprietatea de a oscila si de a se
lega între ele prin circuite vectoriale închise. In structura hidrogenului, cele
douã circuite îsi comprimã reciproc densitate, pânã ajung la un echilibru
static si intrã în starea potentialã a energiei. Evident, când un stimul
amplificã densitatea unui gradient, implicit produce alternanta densitãtii
spatiului vectorial orientat în cele douã gradiente. Structura intrã în
starea cineticã a energiei, producând spectrul de frecvente.
Hdrogenul are ca mediu de generare, numai o densitate de orientare
a spatiului vectrial din gradientii structurilor vectoriale macroscopice.
Clarificare.
Orientarea si densitatea spatiului vectorial sunt efectele proprietãtii
vectoriale de ortogonalitate (regula mâinii drepte). Spatiul vectorial orientat
în circuitele închise ortogonal, nu se pot traversa, este proprietatea vectoriala
a ortogonalitãtii. Aceastã proprietate delimiteazã circuitele închise ortogonal,
fãcând vizibilã existenta obiectivã a strcturilor vectoriale. Astfel, spatiul
orientat din circuite închise ortogonal îsi comprimã reciproc densitatea
orientãrii, prin fortele de atragere si respingere. Structurile macroscopice
sunt asimetreice, un circuit este înconjurat si comprimat complet de celãlalt
si devine un tor solid, vizibil, negru. Torul, la rândul lui, orienteazã si
comprimã circuitul ortogonal, numai secmentul pe care el il înconjoarã.
Fortele vectoriale de respingere, dilatã densitatea spatiului vectorial orientat în
circuitul necomprimat de tor, formând gradientul densitãtii spatiului orientat,
invizibil. In gradient, densitatea spatiului orientat, creste exponential spre
centrul strucrurii. Numai în acest gradient exista o densitate a spatiului
vectorial orientat, în care se pot forma structurile vectoriale microscopice
simetrice, hidrogenul. Spatiul orientat în structurile hidrogenului îsi mãresc
densitatea si legea lui Arhimede le miscã spre centru, spre densitatea mai
mare. Dar, densitatea în creastere exponentiala spre centru, aliniazã orientarea
spatiului din structura hidrogenului si tinde sã o descompunã. Structura
hidrogenului intrã in oscilatii, micsoreazã densitatea si sunt miscate în sus
de legea lui Arhimede. Dinamica miscãrii hidrogenului între douã limite ale
densitãtii spatiului din gradient si formeazã fotosfera structurii macroscopice,
cu eruptii. Spre centrul structurii fotosfera acoperã o sferã intunecatã,
în care densitatea spatiului vectorial orientat este în crestere exponentialã.
Fotosfera vizibilã este singura structurã cu energie cineticã a stelelor,
în rest sunt, gradientul si sfera întunecatã în starea potentialã a energiei.
Functie de mãrimea structurilor macroscopice, fotosfera produce dinamica
structurii legãturilor de hidrogen, cromosfera, prezentã în planeta jupiter.
Cromosfera produce dinamica structurilor din tabloul elementelor, lavosfera
pãmântului cu erptii, care produc litosfera, atmosfera si biosfera.