Finalitatea atmosferei stelare

Finalitatea atmosferei stelare
Telescoapele spatiale aduc imagini clare ale modului cum functioneazã stelele.
Imaginile dezvãluie transportul de energie (plasmã) din fotosferã in coroanã,
care în trecerea prin cromosferã produce fenomene neântelese.
Unele stele prezintã jeturi de plasmã si în zonele polare.
Sursa fortelor care produc aceastã dinamicã pare a fi un paradox,
presiunea internã învingând forta gravitationalã, care de fapt o produce.
Imaginea soarelui aratã aceste fenomene, doar în timpul eclipsei totale.
Fortele care interactioneazã în atmosfera solarã,
sunt considerate gravitatia si paradoxalul vânt solar.
Vântul solar transportã energie din fotosferã în coroanã invingând gravitatia.
Aceastã interpretare aratã diferenta dintre modelul corpuscular
al materiei si teoria energiei cu proprietãti vectoriale.
In interpretarea vectorialã, fortele care interactioneazã în coroanã sunt cu totul altele:
Forta centripetã (gravitatia) este forta magnetismului.
Polaritãtile magnetice deschise în zonele polare
sunt similare cu polarizãrile generatorului Wan de graaff.
Fortele lor de respingere dau forma lenticularã sistemelor stelare
si galactice, apoi se unesc în circuit vectorial la mare distantã si reiau forta centripetã,
perpendicularã pe directia circuitului vectorial închis.
Forta centripetã accelereazã substanta spre centru, o comprimã
si o polarizeazã electric, generând potentialul electric radial.
Altfel spus, sferele de substantã ale unimversului sunt "încãrcate" electric pozitiv,
la potentiale uriase (ca polarizãrile Van de Graaff).
Numai cã, polarizarea se face din exteriorul sferei, si nu din interior.
Evident, între sfere polarizãrile sunt forte de respingere, care explicã îndepãrtarea
stelelor si planetelor de locul nasterii lor si ca urmare expansiunea univrsului.
Potentialul electric radial stabileste astfel, hotarele vecinãtãtilor în univers.
<Deci, pe pãmânt trãim cu potential negativ la picioare si pozitiv la cap
si pomii cresc datoritã potentialului negativ la rãdãcina si pozitiv la vârf
(polarizãrile copacilor se despart, se resping reciproc si se propagã cu vârful si rãdãcina).
Deasemenea, potentialul electric radial este unul din factorii climatici,
variabil cu strctura gazului atosferic si sursa fulgerelor si a cutremurelor>
Potential electric radial fiind în câmpul magnetic al soarelui, genereazã fortã electromagneticã
unghiularã (efectul Hall), forta care roteste toate corpurile universului.
Presiunea si densitatea în sfera solarã cresc la un nivel optim,
în care atomii de hidrogen se multiplicã (exponential) formând fotosfera.
Energia care în mod evident este transportatã în coroanã
este surplusul atomilor de hidrogen generati în fotosferã.
"Soarele pare a fi o pasãre care depune ouole la clocit".
Forta care transportã energie din fotosferãîn coroanã (vântul solar) este potentialul electric radial.
Potentialul electric radial fiind polaritãti deschise, accelereazã gazul ionizat cu acelasi semn,
pe directia polaritãtilor deschise, precum polii magnetici
(din respingerea raciprocã a polaritãtilor deschise, rezultã forta de propagare în spatiu)
In acest mod, orientarea polaritãtilor dezleagã (reorienteazã) vectorii
circuitelor fortei centripete (ca în jonctiunea PN) si continuã propagarea
(acest fenomen ar putea fi utilizat la propulsiile spatiale).
Ruperea circuitelor magnetice produce o "gaurã" fortei centripete din zona ecuatorului
si genereazã perturbatii electromagnetice, cu cresterea energiei cinetice
(a temperaturii), produse de interactiunile cu arc electric.
In aceste conditii, argumentul presiunii interne nu mai este un paradox.
In cromosferã, "groapa termicã" constatatã este consecinta transformãrii
fluxului de hidrogen excedent venit din fotosferã, în atomii elementelor.
Reactiile de fuziune schimbã spectrul cromatic si coboarã nivelul termic,
prin conversia energiei cinetice în energia potentialã a noilor atomii.
Aceste fenomene explicã caracteristicile cromosferei
si modificãrile fluxului de plasmã transmis în coroanã.
In coroanã se acumuleazã astfel, o centurã de materie ce orbiteazã în planul ecuatorial al soarelui.
In soare si în univers, procesele din coroanele stelare reprezintã
conditiile în care steaua dezvoltã noi structuri de stele sau planete.
In centura de materie apar unul sau mai multe circuite vectoriale închise,
care devin electroid, cu magnetism si potential electric pozitiv,
o structurã nouã împinsã pe orbita unui sistem stelar sau galactic.
Dacã în coroanã existã suficientã substantã acumulatã,
aceasta poate dezvolta o stea companion, formând un sistem binar.
O altã diferentã fundamentalã este interpretarea notiunii de spatiu.
Vectorial, spatiul este energie cu proprietãti vectoriale.
Aceastã energie autoorganizeazã forme materiale, sferele universului.
Din aceastã energie fiind formate structurile materiale, evident,
structurile au aceeasi naturã cu spatiul, dar cu altã densitate a energiei.
Materia este deci, o continuitate a spatiului, cu aceleasi proprietãti,
dar cu densitãti diferite ale energiei.
Asa cum spatiul este mediul de propagare a interactiunilor materiei, a fortelor
si oscilatiilor vectoriale, tot asa si materia este mediu de propagare
a oscilatiilor, în raport cu densitatea enrgiei (cu masa lui Newton).
Si pãmântul vibreazã la cutremur.