Verificarea experimentalã a functionãrii celulei solare

Verificarea experimentalã a explicatiei functionãrii celulei solare:
În 1904 Philipp Lenard a observat cã, suprafata unui metal expusã la luminã,
pierde electronii absorbiti de luminã si devine polarizatã pozitiv.
Electroscopul a arãtat clar acest fenomen. Nimeni nu „a vãzut” electronii!
Dar electronul „descoperit” atunci, era singura explicatie.
Rãmânea de explicat modul în care lumina reuseste sã absoarbã electronii.
Einstein a detaliat fenomenul. Acum panourile solare sunt produse industriale.
Aceastã explicatie aratã însã, cã lumina poate fi inlocuitã prin "iluminarea" suprafetei panoului
cu polaritãti electrostatice pozitive, care vor absorbi electronii.
Deci, am pus o folie de aluminiu pe suprafata panoului, polarizatã pozitiv,
electrostatic (Van de Graaff) pentru a „absorbi electronii."
Rezultatul negativ al experimentului demonstreazã cã explicatia interpretãrii
proceselor fotovoltaice prin teoria electronicã a electricitãtii este falsã.
Pentru celula solarã polarizaea electrostaticã pozitiva a stratului N, echivaleazã
cu polarizarea inversã a unei diode, atomii polarizati negativ si cei poalrizati
pozitiv îsi închid reciproc polaritãtile si strctura N devine izolator.
Când stratul N este poalarizat electrostatic negativ,
starea stratului ramane neschimbatã, echivalând cu lipsa luminii.
Prin urmare interactiunea luminii cu suprafata unui metal produce rezonanta atomilor supeficiali,
incãlzindu-i instantaneu, metalul devenind un dipol termic.
În cazul structurilor N si P, acestea se transformã fiecare în celule termoelectrice
(suduri Seebeck), care pot fi conectate ca celulele Volta.
Aceasta este noutatea dezvãluitã de un experiment atât de simplu.

Atentie!
Polarizãrile electrostatice Van de Graaff pozitive sau negative nu sunt sarcini electrice independente.
Nu pot exista sarcini electrice independente.
Fortele de respingere a substantei nu se datoresc polarizãrii cu acelasi semn.
Polarizãrile nu sunt goluri peste goluri peste goluri, sau electroni peste electroni !!!
Polarizãrile electrostatice Van de Graaff sunt circuite electrice deschise.
Aceste circuite sunt compuse din siruri de vectori legati de atractia dintre polaritãtile lor opuse.
Circuitele electrice deschise sunt compuse din vectori legati în aceeasi directie si sens.
Circuitele electrice deschise pot fi compuse sau descompuse în vectori, ca si magnetii permanenti.
Sursa polarizeazã banda cu sensul inversat iar banda polarizeazã sfera cu sensul direct.
Polaritãtile vectoriale se reflectã în bandã ca raza de luminã în oglindã.
Polaritãtile vectoriale pozitive sau negative ajunse în structura sferei goale,
orienteazã în acelasi sens si polaritãtile atomilor de la suprafata sferei.
Astfel, densitatea polaritãtilor vectoriale creste si le orienteaza pe directii divergente
datoritã suprafetei sferice si a fortelor de respingere dintre ele.
Vectorii orientati radial, orienteazã la rândul lor vectorii spatiului,
din aproape în aproape, spatiul fiind energie cu proprietãti vectoriale.
In acest mod, odatã cu cresterea lungimii circuitului, creste si potentialul electric radial.
Asa se explicã milioanele de volti ale potentialului electrostatic Van de Graaff.
Aceste siruri, ca si liniile de câmp magnetic sunt circuite pur vectoriale deschise.
Circuitele electrice deschise au polaritãtile vectoriale orientate divergent.
Polaritãtile divergente cu baza în sursã, polarizeazã vectorial banda transportoare.
Polaritãtile divergente cu baza în banda polarizeazã vecorial sfera.
Polaritãtile divergente cu baza pe suprafata sferei polarizeazã vectorial spatiului.
Sensul procesului de polarizare a sferei este intermediat
de banda transportoere doar în directia miscãrii, banda fiind un izolator.
Procesele de polarizare sunt produse de fortele de atractie dintre polaritãtile vectorilor.
Circuitele vectoriale deschise au baza fixatã în atomii sferei
si fortele de respingere imprimã directii divergente, deci nu pot fi paralele.
Totalitatea circuitelor vectoriale deschise constituie potentialul electri radial al sferei.
Structura potentialului electric radial este asociatã în mod natural geometriilor sferice (curbe).
Fortele de respingere dintre circuitele deschise sunt perpendiculare pe directia circuitului.
Circuitele fiind perpendiculare pe o suprafatã sfericã, fortele de respingere închid un cerc.
Din compunerile vectoriale ale acestor forte, rezultã acceleratia radialã a circuitului si a substantei.
Câmpul "electrostatic" produs de orice corp polarizat este o mostrã a strcturii spatiului vectorial.
Corpurile universului sunt înconjurate de câmpuri de forte,
de structuri vectoriale, care constiuie notiunea de spatiu.