Logica
miscãrii în
spatiu
Analizãm dacã si spatiul vid are ca si aerul, capacitate de
interactiune.
Observãm cã obiectele cosmice se miscã giroscopic, pe
orbite eliptice sau circulare.
Stabilitatea miscãrilor, relevã cã spatiul vectorial
conservã interactiunea cu obiectele.
Spunem cã obiectele se miscã inertial.
Subiectiv
Miscarea inertialã este un fenomen real, luat ca atare, fãrã
încercãri de interpretare.
Fenomenul este interactiunea dintre douã entitãti de naturã
vectorialã - obiect si spatiu.
Inertia se manifestã fie cã obiectul se miscã si spatiul
este fix, fie cã obiectul este fix.
si spatiul se miscã (cazul gravitatiei).
In primul caz, obiectul primeste un impuls, care imprimã spatiului
o undã - obiectul devine imponderabil.
In cazul doi, impulsul este o fortã de sprijin fixã, iar miscarea
spatiului imprimã obiectului forta numitã greutate.
Inlaturând forta de sprijin, greutatea este impulsul care repetã
primul caz - obiectul devine imponderabil.
Deci, "pactul" consevãrii interactiunii este unda.
Miscarea inertialã de rotatie aratã pregnant interactiunea ondulatorie
a spatiului vectorial, prin nutatie si precesie, indiferent de masa obiectului.
Masa
("particula dumnezeu")
Spatiul vectorial, vectorii, formeazã curenti vectoriali ortogonali
- materie.
Mãsura interactiunii spatiului vectorial, cu toti curentii vectoriali
ai materiei (obiect, atom), se numeste masã. In consecinta,
masa este o marime relativa.
Structura vectoriala a obiectului
Obiectul poate fi monolit, o structurã de atomi, nucleoni, strâns
uniti de curenti vectoriali,
sau gaz comprimat sferic, de interactiuni vectoriale centripete,
ca urmare a miscãrii de rotatie.
