Hidromagnet
Este de mare importantã cunoasterea fenomenelor care "descarcã"
bateria
electricã, prin scãderea tensiunii de la borne. Sa presupunem
cã o baterie
descãrcatã, are sursa de reincãrcare, o altã
baterie cu tensiune mai mare.
Sursa ridicã tensiunea la bornele bateriei descãrcate, pânã
ce valoarea
polarizãrilor electrice si magnetice ale bateriilor devin egale.
Tensiunea
bateriei sursã a scãzut, o parte din polaritãtile
orientate ale atomilor au
revenit în legãturile din structurã si simultan, în
cealaltã baterie fenomenele
s-au produs în sens invers. Fenomenele au transferat energie electricã
si
magneticã, similar cu propagarea c?ldurii. Desenele de mai jos,
m-au
determinat sã fac un experiment, în care apa în stare
lichidã trece în
starea solidã, în prezenta unui câmp magnetic puternic,
pentru a fi
polarizatã magnetic. Eram convins cã un experiment atât
de simplu, nu
putea fi decât o aberatie: Am pus în congelator, un mic cilindru
de
plastic umplut cu apã, astupat la capete cu doi magneti care se
atrag .
Comform asteptãrii, polarizarea magneticã a cristalului
de ghiatã a lipsit.
Experimentul a demonstrat însã, interactiunea dintre câmpul
magnetic
si fenomenul cristalizãrii apei. Am observat scãderea punctului
de înghet,
cauzat de prezenta câmpului magnetic. Explicatia este simplã:
electricitatea fiind starea potentialã a energie, grãbeste
"înghetarea",
iar magnetismul, energie cineticã, întârzie înghetarea.
In gândul meu,
fenomenul are legaturã cu topirea ghetarilor polari. Ramâne
intrebarea,
dacã la temperaturi mult mai scãzute, apa se polarizeazã,
asa cum aratã
desenele. Intr-un fel, fenomenul seamãnã cu structurile
feromagnetice,
unde polarizarea dispare la temperaturi ridicate, sau cu fenomenul
"superconductivitãti" (superpolarizãrii). Dispare,
adicã energia cineticã
reconfigureazã legãturile atomice. Fenomenele derivã
din raportul stãrilor
cinetice si potentiale ale energiei vectoriale, specifice atomilor aliati
în structuri.
Prin urmare, stabilitatea sructurii solide specifice, rezidã în
rapotul
cinetic-potential al energiei vectoriale, electrice si magnetice.
Electricitatea, magnetismul, polaritãtile si campul lor de fortele(undele
radio,
spatiul si timpul), sunt energie vectoriala, interactiuni fãrã
formã de materie.
In profunzime, dimensiunile ortogonale minime ale interactiunilor energiei
vectoriale, formeazã un spatiu, numit de noi atom de hidrogen (materie).
Dimensiunile minime sunt consecintele fortelor de contractie ale circuitelor
ortogonale. Deci, spatiul sunt interactiunile energiei vectoriale si ale
structurilor lor sub formã de atomi, sau corpuri cu dimensiuni
variabile
si stabilitate relativã. Corpurile cu dimensiuni variabile sunt
generate ca
si atomii, de interactiunile energiei vectoriale, în circuitele
polaritãtilor
atomice, închise ortogonal. Dimensiunile variabile sunt generate
de
aceleasi forte de contractie (forte centripete) ale circuitelor închise
ortogonal, care acumuleazã din exterior noi circuite atomice. In
acest
mod, desi structura internã isi conservã simplitatea circuitelor
ortogonale,
dimensiunile si energia corpului variazã cu forta centripetã.
Forta
electromagneticã centripetã a corpurilor astronomice, genereazã
si emit
energie cineticã, perturbând spatiul vectorial cu oscilatiile
spectrului de
frecvente. Forta centripetã creste exponential presiunea electromagneticã,
invers proportional cu raza. Presiunea transformã energia cineticã
(oscilatiile atomice), în starea potentialã a circuitelor
electromagnetice
ortogonale (a big fish swallow small fish) si devin purificate, fãrã
osciletii,
zero Kelvin. Cele mai interesante interactiuni sunt la suprafata sferei
de
gaz, unde presiunea scãzutã este propice reactiilor de multiplicare
a
hidrogenului si a fuziunii, formând atomii elementelor. Astfel,
energia
corpului creste, amplificând circuitele ortogonale cu noi circuite
si
formeaza surplus de substantã (inele), suficientã de a forma
corpuri noi.
Dupã cum se observã, structurile corpurilor astronomice
sunt simple
circuite ale energiei cinetice si potentiale închise ortogonal,
cu mare stabilitate (cu polarizare termicã - cald si rece).
Rationament
Magnetismul soarelui cuprinde lenticular, tot sistemul solar. Magnetismul
genereaza electricitate si electricitatea genereaza magnetismu.
Kamerlingh Onnes demonstreazã ca superconductivitatea, hiperpolarizarea
electricitãtii se produce spre zero Kelvin. Deci, magnetismul generazã
electricitate in centrul soareleui, la zero Kelvin. Liniile de câmp
magnetic
din zonele polare cu densitate mare si acelasi sens de orientare se resping
si câmpul ia formã lenticularã. Fenomenul este gresit
interpreatat in
cazul electricitãtii din vârfurile ascutite, ca fiind "efecte
ale scurgerii
electronolor". Cele mai complexe structuri ale energiei vectoriale
suntem noi, fiintele inteligente, efemere astronomic.
Din cele spuse rezultã structura soarelui, cu sfera de gaz comprimatã
din exteror de forta centripetã si din interior de presiunea uriasã
a
acelorasi forte, formând la centru electroidul. Intre stratul de
substantã
si electroid este presiunea magnetismului (în desen zona gri), generat
de electroid, energie vectoriala în stare cinetica. Stratul de substantã
este o "spumã" plutitoare cu densitati inferioare zonei
gri. Se pare cã în
zona gri, magnetismul este transparent, deoarece în univers, structurile
energiei vectoriale sunt majoritare sub aceastã formã. Toate
aceste
