Structura unei stele.
Structura unei stele este extrem de simplã , pentru cei care inteleg
interactiunile proprietãtilor vectoriale. Voi citi “pas cu
pas”, interactiunile
proprietãtilor vectoriale, din spatiul vectorial orientat în
circutele închise
ortogonal: Cauza interactiunii proprietãtilor vectoriale
sunt fortele
vectoriale de atragere si respingere. Orientarea paralelã în
directie si sens a
spatiului vectoria din circuitele închise, detrminã interactiuni
de respingere
cãtre infinit, pastrând circuitul vectorial închis.
Fortele de atragere,
modulul circuitului, tinde cãtre un vector nul, cãtre zero
– forte centripete.
In acest mod, modulele, fortele centripete, îsi orienteazã
si comprimã
reciproc, fortele de respingere, crescând densitatea de orientare
a spatiului
din circuitul ortogonal. Circuitele macroscopice sunt asimetrice, unul
din
circuite fiind înconjurat complet de circuitul ortogonal. Fortele
de
respingere, densitatea de orientare a circuitului înconjurat complet
este
comprimat atat de modulul circuitului înconjurator, cât si
de propriul modul,
ajungând la o densitate, maximum posibilã. Acest circuit
constituie nucleul
structurii, al stelei, un toroid solid, cu imensa energie potentialã,
constituitã
de fortele interne de respingere. Modului nucleului, comprimã la
rândul lui,
fortele de respingere, densitatea spatiului orientat în circuitul
ortogonal,
numai secmentul inconjurat de nucleu. Dincolo de acest secment, numit
ax
vectorial, fortele de respingere dilatã volumul densitãtii
de orientare a
spatiului din jurul axei vectoriale, pânã la o limitã,
cu formã lenticularã.
In cazul soarelui, limita este la 1-2 ani luminã. Limita fiind
diferenta dintre
fortele de atragere si respingere, care stabilesc echilibrul densitãtii
spatiului
vectorial orienta, gradientul structurii stelare. Spre axa vectorialã,
curbura
lenticularã a circuitelor tinde spre forma sfericã, iar
densitatea de orientare a
spatiului vectorial dinde spre o crestere exponentialã. Aceasta
este structura
vectorialã a unei stele, din care am exclus intentionat stratul
fotosferic.
Fotosfera stelara,
Uriasa extindere a gradientului stelar, reprezitã spectrul densitãtii
spatiului
vectorial orientat, energie potentialã, conservatã de echilibrul
fortelor
vectoriale de atragere si respingere. In graient existã un strat,
cu densitatea
spatiului vectorial orientat, potrivitã formãrii structurilor
vectoriale de hidrogen.
In cazul soarelui, stratul incepe la o raza de 700.000 Km. de centru si
este
numit fotosferã. Grosimea stratului, dintre suprafata exterioarã
si interioarã
este conditionatã de densitatea gradientului, evident, mai mare
spre interior.
La suprafata exterioarã, structurile de hidrogem îsi mãresc
densitatea din
nucleu si sunt miscate in jos, la densitatea potrivitã. Hidrogenul
ajunge la
demsitate potricvtã a suprafetei interioare, dar cu orientarea
nepotrivita cu
directia si sensul orientãrii spatiului vectrial din gradient.
Aici, hidrogenul
interactioneazã, generând "spectrul de linii",
un spectu de oscilatii, de luminã.
Oscilatiile si structura hidrogeanului, cu densitate mai mica sunt miscate
în sus.
Stratul gradientului, miscã continuu hidrogenul sus/jos, amintind
de
"circulatia apei în naturã" - fotosfera structurii
stelare. Dincolo de suprafata
interioarã a fotosferei se poate considera de netrecut pentru structurile
de
hidrogen, cauza fiind cresterea exponentialã a densitãtii
spatiului vectorial
orientat. Sfera întunecatã, cum am numito este acoperitã
de fotosferã, deci
invizibilã, nu este plasmã, este continuarea cresterii exponentiale
a densitãtii
spatiului vectorial orientat, energie potentialã, fãrã
oscilatii. Volumul extrem
de mare al acestei sfere este pur si simplu, gradientul densitãtii
spatiului
vectorial orientat, în crestere exponentialã spre nucleul
solid. In gradient, doar
fotosfera este energie cineticã, fructul structurii stelare, ale
cãrui "seminte"
reproduc structuri vectoriale macroscopice, sisteme stelare si galactice.