Enigma universului.
In univers nu existã materie, materia este doar o dogmã în cultura civilizatiei
terestre. Realizãrile tehnologiilor electromagnetice, pânã la inteligenta artificialã
sunt interactiuni ale proprietãtilor vectoriale, îndeplinite exclusiv empiric.
In univers existã gradientul densitãtii spatiului vectorial orientat, sub diferite
forme, de la galaxii, la gândirea logicã. Fenomenele fundamentale, evidente în
univers sunt forme sferice numite stele, care se reproduc, formând familii
numite sisteme, galactice si stelare. Una din proprietãtile vectoriale este
proprietatea de rotatie axialã a vectorilor, cauza miscãrii de rotatie a
gradientului, a structurile vectoriale impoderabile. Stelele si sistemele lor, toate
au miscãri de rotatie, în jurul axelor lor vectoriale, numite axe magnetice.
Axele magnetice sunt în realitate axe vectoriale cu densitãti maximum posibile
ale gradientului, a cãror rotatie axialã, roteste întregul sistem. Interactiunile
proprietãtilor vectoriale din gradientul structurilor stelare, produc structuri
microscopice, hidrogenul fotosferei. Sistmele stelare, cum este si soarele,
reproduc structuri vectoriale, stele de mici dimensiuni, numite planete.
Una dintre planetele sistemului solar este planeta numita pãmânt.

Gradientul densitãtii spatiului vectorial terestru.
Nucleul pãmântului (nucleul electric) este imensa densitate a spatiului vectorial
orientat, în care cu rotatia axiala a vectorilor a orientat spatiul vectorial din jur,
formând circuitul ortogonal numit magnetic. Forta centripetã si rotatia axialã a
spatiului vectorial din nucleul electric, comprimã, orientazã si roteste axa
magneticã (regula mâinii drepte). Dincolo de axa magneticã, fortele vectoriale
de respingere ale spatiului orientat paralel, extind circuitul în jurul axei,
formând gradientul densitãtii spatiului vectorial terestru. Densitatea mare a
gradientului, iesitã din nucleu si prin polii axei magnetice, se extinde dincolo
de orbita lunii. Presiunea atmosfericã este densitatea de orientare a spatiului
vectorial. Densitatea de orientare a spatiului vectorial, prezintã in structura
vectorialã terestrã, starea gazoasã, lichidã si solidã, ca densitãti ale
gradientului. In structura soarelui, fotosfera pluteste pe sfera întunecatã.
In structura pãmântului, lava pluteste pe sfera întunecatã, cu reactii
asemanatoare fotosferei solare, dar la alt nivel. In partea exterioarã a stratului
de lavã, densitatea gradientului compune cu structurile de hidrogen, elemente
chimice. La suprafata internã, densitatea mai mare a gradientului descompun
elementele, ridicate la suprafatã de legea lui Arhimede. Cu aceste reactii,
lava a format scoarta terestrã, fie cu elementele usoare aduse de legea lui
Arhimede, fie cu elemente mai grele aduse de eruptiile vulcanice.
In nucleul pãmântului, circuitul spatiului vectorial închis (electric), are
densitatea maximum posibilã, în jurul axei vectoriale, în stare de solid.

In materialism, nu existã energie, miscare.