Spatiul
este structura electromagneticã a universului
Definitiile spatiului si a fortelor sunt modalitati de interpretare a existentei.
Noua definiãie a spaãiului, conturata în articolul precedent
necesitã argumentare clarã.
Existenta
Existenta este energie cu proprietãti vectoriale.
Prima formã a existentei energiei cu proprietãti vectoriale
este SPATIUL – interactiunile acceleratoare centripetal..
Pe locul doi este rezultatul acceleratiilor centripete, atomul, materia.
Pe locul trei este constiinta, structura biologicã.
Interactiunile energiei cu proprietãti vectoriale formeazã douã
circuite vectoriale,
care se inconjoarã ortogonal unul pe celãlalt.
Acesta este atomul de hidrogen, miracolul existentei!
Cele douã circuite vor primi numele electric si magnetic.
Atomul extinde în jurul lui polaritãti deschise, electric si
magnetic,
care se pot închid la distantã si vor intaractiona cu alte polaritãti.
Aceste interactiuni au fost numite de Faraday câmp de forte, iar de
Rutherford “spatiu gol”.
Atomul de hidrogen este miracolul existentei, pentru ca oscilatiile lui permit
reproducerea.
Conditii de reproducere a hidrogenului sunt în stele si în explozii.
Circuitele electromagnetice ortogonale ale atomului,
genereazã acceleratie electromagneticã centripetã.
Acceleratia centripetã comprimã circuitele în centrul
atomului,
mãrind densitatea (nucleul lui Rtherford inconjurat de “spatiul
gol”).
In aceastã configuratie, energia, forta electromagneticã centripetã
este maximã la centrul atomului si scade cu depãrtarea de centru.
Acesta este spectrul fortelor de interactiune al atomului cu alti atomi,
care formeazã structuri cu aceeasi configuratie, pânã
la dimensiunile galaxiilor.
Spectrul interactiunilor incepe cu dimensiunile microscopice ale atomului
si ajunge la dimensiunile astronomice ale structurilor galactice.
Suma acestor spectre de interactiuni constituie spatiul, universul.
Din aceastã perspectivã, nu putem vorbi de un spatiu independent
de materie,
un spatiu absolut cum spune Newton.
Din punctul de vecere al structurii, al energiei, evident,
spatiul este hetrogen, asa cum spune Riemann.
Spatiul este heterogen si din punctul de vedere ai transparentei oscilatiilor
electromagnetice.
Acolo unde interactiunile sunt slabe si relativ uniforme, transparenta este
optimã,
mediul de peopagare având aceeasi densitate electromgneticã.
In mod gresit, doar acest mediu este considerat spatiu,
deoarece numai prin acesta se propagã lumina, nu si prin obiectele
care îl produc.
Desi aparent spatiul este stabil, obiectele îsi pastreazã dispunerea,
distantele dintre ele,
spatiul este si el în continuã evolutie, extensie,
pentru cã obiectele, structura lui sunt în continuã dezvoltare.
Mãsura evolutiei în formã si volum, o percepem cu organele
de simt si îi atribuim notiunea de TIMP.
“Dacã rulãm filmul evolutiei înapoi”, regãsim
începutul existentei,
când propriet?tile vectoriale ale energiei organizau primele interactiuni,
Ordine si stbilitate în univers
Ordinea si stabilitatea obiectelor universului,
reprezintã echilibrul dintre acceleratiile electromagnetice centripete
ale obiectelor.
Echilibrul constã în interactiuni ale acelorasi proprietãti
vectoriale,
stabile încã de la formarea obiectului.
Interactiunile echilibrului sunt un fel de “climã”, granite
oscilante de o parte sau cealaltã.
Ruperea echilibrului, a granitei, presupune transferul substantei cãtre
obiectul mai puternic.
