Formarea elementelor chimice

Formarea elementelor chimice - a materiei.
spatiul vectorial, proprietãtile vectorilor, reprezintã forma fundamentalã a
existentei naturii. Interactiunile proprietãtilor vectoriale numite energie,
orienteazã spatiul vectorial în circuite macroscopice inchise ortogonal,
numite stele. Structurile stelelor sunt stãri potentiale ale energiei, care contin
un strat cu densitatea spatiului orientat, producator de structuri vectoriale
microscopice, numite hidrogen. Stratul de hidrogen este singura stare cineticã
a stelelor, numita fotosferã. Spatiul vectorial din afara fotosferei, intrat
în rezonantã cu fercventele fotosferei este lumina, caracteristicã stelelor.
Hidrogenul.
Structura vectorialã a hidrogenului este extrem de simplã, datoritã simetriei
spatiului vectorial orientat în circuitele microscopice închise orogonal.
Fortele vectoriale de atragere isi comprimã reciproc jumãtãtile circuitelor si
jumãtãtile circuitelor necomprimate se extind, formând gradientii densitãtii
spatiului vectorial orientat, în scãdere exponentialã cu dilatarea.
Caracteristica structurii de hidrogen este energia cineticã, spectrul de
oscilatii ale fortele vectoriale care îsi comprimã reciproc jumãtãtile de
circuit, pentru a stabili echilibrul static, adicã starea potentialã a energiei.
Sensibilitatea acestui echilibu, la actiunea unor stimuli externi, produce cu
usurintã intrarea gradientilor în oscilatii. Aceastã sensbilitate este cauza
dinamicii hidrogenului în fotosferã, când "coboarã" în sfera întunecatã.
Alt exemplu este evaporarea apei, gradientii hidrogenului intrã în rezonantã
cu lumina, care îi dilatã, devin baloane microscopice si oxigenul nacelã.
In densitatea mare a structurilor de hidrogen din fotosfera solarã, gradientii
dilatati ai hidrogenului, închid între ei circuite, împletituri orientate si puternic
stranse, între patru structuri de hidrogen, formând o nouã structurã vectorialã.
Evident, structura este heliul, în care gradientii structurilor de hidrogen sunt
impletituri de spatiu vectorial închise perchi. Asa cum aratã fotosfera solarã,
heliul este deplasat în sus de legea lui Arhimede, formând cromosfera
solarã, demonstrând cã are densitatea spatiului vectorial mai micã decât
aceea din stratul fotosferic. Deplasarea demonstreazã cã legãturile,
împletituile gradientilor de hidrogen în heliu, formeazã o structurã
unitarã. Cromosfera este "spuma", rezultatul multimii structurilor
de hidrogen si a conexiunii lor în strcturile de heliu.
Elementele tabloului periodic.
Structurile planetelor, cu densitatea spatiului vectorial din gradient mult
diminuatã, fotosfera devine lavosferã, dar, cu aceesi dinamicã a hidrogenului.
In stratul lavosferic, "clima", densitatea spatiului vectorial, formeazã
continuu noi structuri de hidrogen. In lavosfera pãmântului, cresterea
multimii structurilor de hidrogen, produce legãturi, împletituri perechi
ale gradientior lor, formând structurile elementelor din tabloul periodic.
Elementele cu densitatea spatiului vectorial orientat crescuatã sunt deplasate
de lege lui Arhimede spre centru, în sfera întunecatã. Densitatea mare
a spatiului orientat în sfera întunecatã, aliniazã spatiul din legãturile
hidrogenului în elemente, tinde sã le descompunã, micsorându-le densitatea.
Legea lui Arhimede le deplaseazã in sus si aceste reactii se repetã continuu,
formând dinamica elementelor în lavosferã. Aceastã dinamicã depune
elemente la suprfatã, sub formã se "spumã rece", formând litosfera, scoarta
terestrã. Activitatea lavosferei este continuu înregistratã de seismografe si
interpretatã gresit, ca fiind cutremure produse de miscãrile "plãcilor tectonice".
Lavosfera continuã încã formarea reliefului, prin eruptiile vulcanice. Activitatea
fotosferelor stelare si a lavosferelor planetare, demonstreazã clar, unde si cum,
spatiul vectorial compune, formeazã elementele tabloului periodic - materia.
Concluzie.
Functionarea gradientului densitãtii spatiului vectorial orientat, intuit de
Aristotel si demonstrat de Arhimede, infirmã ideea de gravitatie.
Functionarea fotosferel stelare si a lavosferai planetare, infirmã ideea de Big Bang.
Compendium.
Universul se prezintã sub forma spatiului vectrial orientat în circuite
macroscopice închise ortogonal, asimetrice. Circuitele îsi comprimã: exponential si reciproc, densitate spatiului vectorial orientat.
Rezultatul structurilor se manifesta prin densitãtile uriase ale spatiului
vectorial orientat în circuitele stabile, numai în starea potentialã a energiei.
Un circuit îl numim electric, cu funtie de nucleu, celãlalt îl numim
magnetic, cu functie de gradient al densitãtii spatiului vectorial orientat.
Universul este dominat de structuri macroscopice, cu energie potentialã.
Functie de marimea structurilor, formeazã familii, sisteme numite galactice,
stelare si planetatre. In gradientii stelelor, existã un strat, în care spatiul
vectorial, formeazã circuite microscopice închise ortogonal, numite hidrogen.
Densitatea crescutã a structurii de hidrogen este miscatã de legea lui Arhimede
in densitate mai mare a gradientului. Spatiul orientat în gradient, aliniazã
spatiul orientat in hidrogen, hidrogenul intrã în oscilatii, densitatea lui scade
si este miscat în sus de legea lui Arhimede. Aceastã dinamicã a structurilor
de hidrogen numitã fotosfera este singurul strat cu energie cineticã a stelei.
Fotosfera este "viul" stelei, indicatorul evolutiei structurii vectoriale a stelei.
In gradientii planetelor, a pãmântului, evoluând, fotosfera a devenit lavosferã.
Deci, lavosfera este "viul" pãmântului, indicatorul evolutiei structurii
vectoriale a pãmântului. Pãmântul este viu, cât functioneazã lavosfera si
lavosfera functioneazã cât existã gradientul pãmântului (magnetismul).
Luna, satelitul pãmântului, a fost cândva un Ganymede mic, care a pierdut
densitatea spatiului vectorial orientat în circuitele închise ortogonal.
Fãrã magnetism, fãrã lavosferã, luna poate fi o "litosferã" inertã, având ceva
structuri cu remanentã magneticã. Forajul litosferei, ar aduce surpriza,
cã litosfera ascunde în interior, un imens spatiu gol, sfreric.