Ierarhia corpurilor cosmice.
Sistemele planetare, sistelele stelare si galactice, toate au aceeasi structurã
functionalã: Spatiul vectorial orientat în circuite închise ortogonal.
Diferenta între aceste sisteme este dimensiunea si timpul, existenta, viata.
In activitatea steleor foarte mari, protubrrantele fotosferelor au format multe
stele mari, bratele unei galaxii. Stelele din bratele galaxiei, cu activitatea
fotosferelor, devin sisteme stelare, formând stele mai mici, care vor deveni
la rândul lor, sisteme planetare. Ierarhia structurilor vectoriale
macroscopice, aduce planetelor biosfere.
Evolutia unui sistem planetar.
Pãmântul este un sistem planetar, initial o micã stea cu fotosferã.
Activitatea fotosferei a orientat spatiul vectorial în circuite macroscopice
închise ortogonal, un satelit, Luna. Cu timpul, spatiul vectorial orientat
în gradient a scãzut si fotosfera pãmântului a devenit lavosferã.
Densitatea spatiului vectorial orientat în stratul lavosferei fiind mai micã,
dinamica hidrogenului uneste structurile, compune si descompune
elementele native, formând litosfera. In plus, dinamica lavosferei, prezintã
arii lacunare în zonele polare, datoritã densitãtii mari a spatiului vectorial
orientat în axul gradientului. Din acest motiv, activitatea lavosferei scade
spre zonele tropicale. Activitatea lavosferei, seismele si eruptiile vulcanice,
au formata relieful scoartei terestre, continuã si acum depunerile
elementelor prin eruptii. Asa se explicã zonele muntoase, abisurile
oceanelor si "cercul de foc". Dinamica lavosferei mentine o temperaturã
constantã, care dã impresia falsã, cã temperatura creste spre centrul
pãmântului. Activitatea lavosferei terestre, ca si fotosfera soarelui,
pluteste pe sfera întunecatã, fiind limitatã de cresterea exponentialã a
denstãtii spatiului vectorial orientat în gradient. Efectele lavosferei,
cumulate cu efectele luminii solare, a determinat evolutia mediului de pe
suprafata pãmântului. Evolutia este bine cunoscutã istoric, aparitia
biostructurilor vectoriale, regnul vegetal, care a acoperit uscatul cu pãduri,
dar si oceanele cu plancton. Procesul de fotosineazã a regnului vegetal, al
pãdurilor, absorbind carbonul si eliberand în atmosferã oxigenul, a stabilit
echilibrul climei atmosferice. Ca urmare, pe organizmele vegetale s-au
dezvoltat forme primitive de paraziti vegetali, din care a evoluat prin
selectie maturalã, regnul animal.In echilibrul climatic sustinut de regnul
vegetal si de circuitul apei, regnul animal a evoluat prin selectie naturalã,
pânã la cel mai aprig parazit al regnului vegetal, specia umanã.
Intre marimile fizice scalare si vectoriale ale naturii, civilizatia umanã a
considerat cã forma fundamentalã a existentei naturii este materia.
In cultura conceptiei materialiste, marimile vectoriale sunt consdiderate
proprietãti ale materiei. Aceastã conceptie defineste energia, ca fiind o
functie de stare a materiei, adicã miscarea materiei. Definitia a impus, pur si
smplu, interpretarea materialistã a fenomenului electric, prin "curentul" unor
sarcini electrice, prin deplasarea electronilor. Energia este efectul unei cauze
si cauzele sunt interactiunile proprietãtilor vectoriale. Dezvoltarea socialã
a civilizatiei umane cu conceptia materialistã este deja istorie.
In acest context, de interes este realizarea dispozitivelor "electronice"
de comunicare si miscare, pânã la robotii umanoizi si AI.
Electricitatea este spatiul vectorial orientat în circuite închise ortogonal.
Circuitul "electric" este spstiul vectorial orientat prin firul conductor
(relevat de Stephen Gray). Circuitul "magnetic" este spatiul vectorial
orientat în jurul conductorului, numai si numai când circuitul prin
conductor este închis (relevat de Hans Christian Ørsted).
Interactiunile proprietãtilor vectoriale (energia), demonstreazã cã orice
miscare în naturã este efectul interctiunii proprietãtilor vectoriale.
Comunicarea cu alfabetul Morse, cu telefonul, becul, LED-ul,
fotografia, portile logice, toate sunt realizãri empirice, fãrã sã se stie
cã în realitate sunt interactiuni ale proprietãtilor vectoriale,
ale spatiului vectorial. Exemplul concret este portanta avionului,
o interactiune cu spatiul vectorial, identicã cu "forta centrifugã".

<
>