Interactiuni vectoriale.
In spatiul vectorial, interactiunile proprietãtilor vectoriale,
energiea,
formeazã circuite vectoriale închise ortogonal. In spatiul
vectorial,
interactiunile proprietãtilor vectoriale, energiea, formeazã
circuite
vectoriale închise ortogonal. Fortele vectoriale de atractie ale
spatiului
vectorial orientat în circuitele închise ortogonal, tind spre
un vector nul si
devin forte centripete. Fortele centripete micsorând diametrul circuitelor,
comprimã exponential si amplificã reciproc densitatea spatiului
orientat
în circuitele închise ortogonal. Circuitele închise
fiind ortogonale
nu se pot traversa, fortele centripete îsi comprimã si mentin
reciproc
densitatea de orientare a spatiului vectorial, pânã la o
limitã,
compunând o structurã vectorialã solidã, hidrogen.
Acea limitã
este starea solidã a spatiului vectorial comprimat, energia potentialã
a nucleul de hidrogen, o enigmã pentru conceptia materialistã.
Fortele centripete au transformat energia lor cineticã, în
energia potentialã a
structurii de hidrogen, la zero K. Transformarea poate fi reversibilã
(stimulatã de oscilatii externe), circuitele structuri hidrogenului
intrând în
oscilatii prin rezonantã, energia potentialã devenind partial
energie cineticã,
relevatã în spectrul de linii. Fenomenul este caracterietic
în structurile
vectoriale macroscopice, ale stelelor. Stelele au structuri asimetrice,
unul din
circuitele închise, magnetic, încojoarã ortogonal celãlalt
circuit, numit nucleul
electric al structurii. Soarele are o asemenea structurã, circuite
vectoriale
închise ortogonal cu fortele lor centripete. Spre centru, fortele
centripete
comprimã exponential densitatea spatiului vectorial orientat în
circuitele
închise ortogonal. In nucleu si în aprpierea nucleului, densitatea
spatiului
vectorial orientat, devine energie potentialã (intunecatã),
în care oscilatiile
sunt imposibile. Zona centralã a circuitelor închise ortogonal,
constituie
esenta energiei sistemului solar, cu fortele centripete care îl
mentine.
Fortele vectoriale centripete, produc activitatea solarã, prin
conversia
energiei cinetice de la suprafatã, în energie potentialã
la centru, în nucleu.
Presiunea, densitatea energiei cinetice în cromosferã, genereaza
structuri de
hodrogen, trnsmise continuu fotosferei. In fotosfera, densitatea energiei
cinetice, temperatura, atinge un maximum si energia potentiala a hidrogenului
este descompusã în spectrul de frecvente. Propagarea energiei
cinetice în
spatiul vectorial sub formã de oscilatii sunt interactiuni vectoriale.
Energia polaritãtilor vectoriale ale oscilatiilor este transmisã
din aproape
in aproape, polaritãtilor spatiului vectorial, sub forma directiei
de orientare.
Propagarea este exclusiv a energiei, a interactiunii de orientare si se
produce
cu viteza luminii. Interactiunile vectoriale ale hidrogenului cu energia
cineticã
a oscilatiilor sunt compuneri vectoriale, unde energia cineticã
a oscilatiei
este transmisã circuitulor potentiale (absorbitã), sub formã
de oscilatii.
Fenomenul numit rezonantã, transformã structura hidrogenului
în releu,
energia potentiala devenind partial energie cineticã si emite propriile
oscilatii.
Rezonanta este consideratã gresit,
reflexie. Transformarea este posibilã,
când energiile sunt comparabile. Fotosfera emite omnidirectional
oscilatiile
spectrului de frecvente, energie cineticã. In spatiul vectorial
extern, energia
oscilatiilor se propagã sub formã de luminã, caracteristicã
stelelor.
In spatiul vectorial intern, energia oscilatiilor se compune vectorial,
cu energia
potentialã a circuitelor vectoriale închise ortogonal. Evident,
compunerea
constã exclusiv în transformarea oscilatiilor în energia
potantiala a circuitelor
închise ortogonal. In concluzie, fotosfera transformã energia
potentialã a
hidrogenului în energie cineticã risipitã în
spatiul vectorial si în interior,
acumulatã în energia potentialã a circuitele vectoriale
închise ortogonal.
Fotosfera amplificã continuu imensa energie potentialã a
soarelui.