Spatiul vectrial.
Caracteristica spatiului vectorial constã în sensibilitatea polaritãtilor vectoriale
de a interactiona instantaneu, cum este functia tactilã a telefoanelor mobile,
pe care putini, foarte putini utilizatori o inteleg. Interactiunile proprietãtilor
vectoriale este forma fundamentalã a energiei. Sunt foarte importante
discutiile pe Wikipedia, privind rotatia axialã spre dreapta a vectorilor
(vezi desenul). Rotatia axialã a vectorilor este o proprietate vectorialã
necunoscutã pânã acum, cauza structurii circuitelor închise ortogonal
(vezi desenul). Modulul unui vector in circuit închis, scade brusc spre zero,
generând forta centripetã. Fortele centripete ale circuitelor închise ortogonal,
îsi comprimã reciproc densitatea, formând o structurã vectorialã numitã
nucleu de hidrogen. Singura limitã dimensionalã a spatiului vectorial este
densitatea polaritãtilor vectoriale orientate în circuitele închise ortogonal,
în nucleul hidrogenului. Energie potentialã a hidrogenului este specificã,
determinatã de densitatea maximum posibilã a circuitelor vectoriale simetric
închise ortogonal. Nucleul hidrogenului nu este atom, adicã indestructibil,
nu se roteste, planul de rotatie a circuitele fiind ortogonale se anuleazã
reciproc. Circuitele ortogonale ale hidrogenul sunt simetrice, nu are
magnetism, nu are electricitate, fiecare circuit are polaritati vectoriale descise,
deci este tetrapolar. Nucleul, energia potentialã este spatiu vectorial comprimat
în circuitele închise ortogonal, care se pot converti în energie cinetica,
în oscilatii ale spatiului vectorial, în luminã. Conversia hidrogenului se lasã
"cititã" în activitatea soarelui. Presiunea fortei vectoriale centripete în sfera
de gaz, creste exponential. In atmosfera joasã a soarelui, presiunea produce
prima fazã a conversiei energiei potentiale a hidrogenului, în energie cinetica,
formând cromosfera. In cromosferã predominã reactiile de fuziune si
multiplicare a hidrogenului. Presiunea în crestere, impinge hidrogenul
multiplicat în urmatoarea fazã, în fotosferã, unde energia potentialã devine
cineticã. In fotosferã, energia cineticã aratã ca un "infern termic", hidrogenul
este descomps în oscilatii ejectate continuu, radial si centripetal.
Dacã emisia radialã a oscilatiilor este bine cunoscutã, emisia internã a
oscilatiior este absolut necunoscutã. Lungimea de undã a oscilatiilor ejectate
centripetal, creste proportionalã cu presiunea, care creste exponential si
oscilatiile ejectate în interior devin componente ale circuitelor ortogonale solare.
Necunoscutã este starea spatiunui vectorial din interior, pe o razã de sute de
mii de km. Rational, interiorul soarelui este plin cu circuitele vectoriale închise
ortogonal, cu densitatea spatiului vectorial orientat, în crestere exponentiala spre
centru. Deci, variatia densitãtii spatiului vectorial, ajunge la centru, în starea de solid.
Miscarea corpurilor in univers.
Structurile vectoriale microscopice si macroscopie sunt spatiu vectorial cu
diferite densitãti ale orientãrilor în directie si sens, numite forme, corpuri, materie.
Evident, aceste structuri nu sun independente, delimitate de spatiul vectorial.
Corpurile rãmân fixate cu polaritãtile deschise în spatiul vectorial, acolo unde
au fost generate. Dispunerea corpurilor în spatiul vectorial este conservatã de
polarizãrile lor radiale de acelasi semn, care se resping, producând expansiune.
Deci, miscarea sistemelor galactice în spatiul vectorial este expansiunea.
La structurile macroscopice, asimetrice, la sistemele planetare, stelare si
galactice, energie potentialã a "nucleului" creste, functie de aditionarea gazului
de hidrogen. Caracteristica comunã structurilor asimentrice este presiunea
vectorialã centripetã, în crestere exponentialã si miscarea de rotatie diferentialã.
Miscarea de rotatie diferentialã, prin efectul giroscopic este un alt mod de
stabilitate. Aceste fenomene necesitã explicatii clare, ale interactiunii
proprietãtilor vectoriale. Ca exemplu, la sistemul solar, cresterea exponentialã
a presiunii este produsã de fortele centripete ale circuitelor vectoriale ortogonale.
Rotatia diferentialã a sistemului solar este determinatã de rotatia axialã
spre dreapta a vectorilor. Circuitele vectoriale închise ortogonal, electrice
si magnetice, prduc forte centripete si miscãri de rotatie. Planurile circuitelor
magnetice se resping in jurul circuitului electric, formând axa magneticã,
anulând efectul de rotatie. Numai circuitl electric are un plan de rotatie
ecuatorial, cu centrul în axa magneticã, antrenând în rotatie si "evantaiul"
magnetic. Rotatia axialã spre drepta a vectorilor, constituie esenta axei
magnetice. Enorma densitate a polaritãtilor deschise din axa magneticã,
paralele fiind, polarizeazã curbiliniu si bidirectional spatiul vectorial.
La apogeul sistemului solar circuitele vectoriale curbilinii se închid continuu si
reiau forta centripetã, cu cresterea densitãtii circuitelor spre centrul sistemului
solar. Evident, cresterea densitãtii circuitelor spre centrul sistemului, reprezintã
si cauza rotatiei diferentiale, maximã la centru. Planetele sistemului solar nu se
miscã pe orbite "în" spatiul vectorial, miscarea de rotatie diferentialã este a
sistemului solar, a spatiului vectorial în care se aflã sistemele planetare.
In sistemul solar, sistemele planetare oscileazã pe directia razei solare, între
apogeu si perigeu, functie de variatia densitãtii circuitelor solare ortogonale.
Observati originea.
Minuscula energie vectorialã, devine energia unei stele !
Minuscula rotatie vectorialã, devine rotatia unei galaxii !