Precesia pãmantului.
Precesia si rotatia sunt ilustrate impecabil de "orbita" bumerangului.
Fenomenul este vãzut si în disciplina sportivã de
aruncare a discului.
Mai distractiv, îl putem observa în jongleriile cu farfurii
si yoyo. Zborul,
înotul, patinajul, mersul pe jos sunt interactiunile corpurilor
cu spatiul.
Mediul spatial, atmosferic, lichid, solid sunt densitãti ale spatiului.
In interpretarea conceptiei materialiste, interactiunile, inertia,
legile fizicii sunt "fenomene ale naturii", punct.
Precesia si notiunea de spatiu sunt enigme pentru conceptia materialistã.
Existenta naturii.
Existenta sunt proprietãtile vectoriale, interactiunile dintre
aceste proprietãti
sunt energie, spatiu. Se poate spune, cã forma fundametalã
a existentei naturii
este energia, spatiul. Formele materiale sunt spatiu, "energie la
conservã".
Cunoastem principiul miscãrii inertiale, dar nu cunoastem cauza.
Cauza sunt interactiunile miscãrii spatiului conservat, cu spatiul
înconjurãtor
(ale "materiei" cu spatiul). Polaritãtile spatiului conservat
în miscare,
orienteazã polaritãtile spatiului înconjurãtor,
paralel cu directia miscãrii.
Polaritãtile orientate paralel se resping si închid ortogonal
circuite vectoriale
care mentin orientarea polaritãtilor pe directia miscãrii.
Miscarea conservei
devine înconjuratã de circuitele vectoriale ale spatiului,
"electromagnetice"
care se deschid în fatã si se închid în spatele
miscãrii. Spatiului conservat
închis în circuitele ortogonale este propagat în spatiu
odatã cu undele
elecromagnetice - miscarea inertialã. Miscarea inertialã
aminteste uimitor,
de explicatia miscãrii sãgetii în antichitate. Rotatia
pãmântului, orienteazã
polaritãtile spatiului vectorial înconjurãtor, paralel
cu sensul rotatiei, generând
circuite vectoriale închise ortogonal. Circuitele vectoriale închise
ortogonal,
electromagnetice se propagã circular în spatiul inconjurãtor,
solidar cu pãmântul,
generatorul circuitelor - inertia de rotatie. Rotatia pãmântului
nu poate iesi din
planul de rotatie, spatiul polarizat având rigiditate, demonstratã
de experiment.
Spatiul polarizat deschide calea miscãrii pãmântului
numai în planul de rotatie,
însotit de rigiditatea generatã de rotatia lui. Rigiditatea
este amplificatã de forta
centripetã ("gravitatie"), care ridicã densitatea
spatiului, devenind un puternic
ghidaj planetar în miscarea orbitalã. La desprinderea din
sfera solarã, planetele
sistemului au plecat cu rotatii fãrã precesii. Primele planete
cu structuri
predominant gazoase, ultimele cu structuri mai dense si ... "menopauzã".
Evolutia si interferentele interplanetare, au înclinat axele de
rotatie.
Inclinarea axai depinde de viteza rotatiei, fãrã vitezã,
liber la înclinare.
Venus a circulat fãrã vitezã si paradoxal, s-a rãsturnat.
Interactiunea dintre
spatiu si planul de rotatie al pãmântului, în miscarea
orbitala este graficul
miscãrii, precesia. Nutatia înscrisã în graficul
miscãrii, aratã oscilatii în
structura planetei, cum ar fi mareele. In acest mod, nutatia demonstreazã
cauza înclinãrii axiale, a precesiei! Prin urmare, înclinarea
axialã a fost
determinatã de tumultul activitãtii planetei, în evolutia
sa de la starea gazoasã
la starea solidã, cu desprinderea unui satelit - luna. Este posibi,
ca o
deflagratie nuclearã sã adauge secunde la înclinarea
axialã a pãmântului.
Acest "este posibil" demonstreazã limitele conceptiei
materialiste:
Pãmântul este o masã de materie, o planetã
micã, nu se sparge nu se stricã.
