Forta centripetã

Forta centripetã
Forta centripetã numitã de Isaac Newton gravitatie
este un fenomen fundamental în organizarea si functionarea univrsului.
Cunoasterea fortei centripete, a gravitatiei nu este posibilã.
Forta, electricitatea si magnetismul sunt
energie cu proprietãti vectoriale, care compun structurile materiale.
Nu este posibilã interpretarea energiei cu proprietãti vectoriale,
prin corpusculi, acestia fiind ei însisi constituiti din acea energie.
Este absurdã persistenta în confundarea unei marimi vectoriale cu o mrime scalarã.
Sistemul solar si planeta pãmânt sunt o carte deschisã, asteptând sa fie cititã.
Cheia citirii este utilizarea interpretãrii vectoriale a fenomenelor.
Interpretând vectorial fenomenul electric, s-a constatat
cã forta electromagneticã este centripetã si temperatura nucleului solar 0K.
Observãm cã sistemul solar are o ordine în dinamica si dispunerea planetelor.
Aceeasi ordine se observã si în sistemele de galaxii si planete.
Denotã cã toate sistemele cosmice functioneazã pe acelasi principiu.
Analizãm principiul sistemului solar:
Soarele este compus din douã circuite energetice, energie potentialã (electricitate)
si energie cinetica (magnetism), formând un electromgnet.
Ambele circuite sunt compuse din energie cu proprietãti vectoriale.
Fiecare îsi exercitã propria fortã centripetã, comprimându-se reciproc.
Circuitele sunt în continuã conversie, unul în forma celuilalt.
Fortele polaritãtilor magnetice nord si sud emise de electroid se extind divergent,
pânã se unesc sub formã lenticularã si ravin la electroid cu fortã centripetã.
Deci, forma lenticularã a sistemului solar este caracteristicã energiei cinetice,
fortei magnetice centripete, în contrast cu forma sfericã a gravitatiei.
Rezultã cã forta centripetã care formeazã sistemele lenticulare este o fortã magneticã.
La periferia sistemului solar, magnetismul este foarte slab, dar suficient
ca sã formeze cuplajul cu o planetã, care se miscã pe orbitã foarte lent.
Imaginea este elocventã, dacã privim bratele unei galaxii.
Observãm cã ne-am întors în istorie, la magntismul lui William Gilbert.
La periferia sistemului solar, percepem acel cuplaj magnetic cu planetele.
Cuplajul magnetic începe de la desprinderea planetei din sfera solarã
si constã în forta centripetã si forta centrifugã.
Faptul cã planeta se indeparteazã de sfera solarã,
aratã cã forta centrifugã este superioarã fortei centripete.
Deci, planetele pot pãrãsi sistemul solar, sau deveni comete.
Interactiunea (decalajul axelor) dintre forta magneticã si forta giroscopicã a planetei,
initial coaxiale si perpendiculare pe planul ecuatorial solar, modificã coordonatele orbitei.
Sfera solarã
In sfera solarã, forta magneticã centripetã genereazã electricitate
si devine fortã electromagneticã centripetã, producând douã efecte:
- Comprimã gazul, îl descompune (" îl digerã") si îl transformã
în energie potentialã (închide conversia energiei din sistemul solar).
- Accelereazã unghiular gazul, producând miscare de rotatie.
Dacã substanta este abundentã, energia potentialã (electroidul)
ia proportiile observate în centrul galaxiilor (gãuri negre).