Portantã.
Au trecut o sutã de ani de când cãlãtorim cu avionul si totusi, nu cunoastem
fenomenul, care contrazice forta arhimedicã. Greutatea aerului dezlocuit de
avion este neansemnatã în raport cu greutatea avionului si totusi, avionul
zboarã ridicându-se în sus. In conceptia materialistã nu gãsim explicatia fortei
care ridicã avionul. Se constatã cã forta, portantã este interactiunea dintre
avion si aer, esentialã fiind viteza de miscare dintre avion ?i aer.
Dacã nu existã miscare, nu existã portantã si atentie, nu este portantã nici
atunci când avionul este static si aerul în miscare - vantul. Aceastã observatie
demonstrezã cã avionul are portantã doar când se miscã în raport cu spatilul,
nu cu aerul, aerul doar perturbã portanta. Prin urmare, portanta avionului este
interactionea dintre viteza sa si spatiu. Demonstratia complicã întelegerea
fenomenului pentru cã, nu se stie ce este spatiul, desi, aceeasi interactiune o
gãsim la giroscop si la miscarea inertialã. Viteza fiind o marime vectorialã,
interactiunea cu spatiul trebuie se fie tot o mãrime vectorila, deci spatiul sunt
proprietãtile vectorilor - spatiu vectorial. Viteza de rotatie a discului giroscopic,
orienteazã polaritãtile spatiului vectorial în directia si sensul rotatiei discului.
Pe suprafetele discului, orientãrile polaritãtilor vectoriale ale spatiului fiind
paralele se resping si fortele lor comprimã discul în planul de rotatie.
Astfel, rotatia discului devine inertialã deci, nu poate înclina planul rotatiei.
Spatul vectorial din jurul pãmântului este orientat sferic de circuitele vectoriale
ortogonale ale planetei, care se compun vectorial cu giroscopul.
Interactiunea miscãrii liniare a unui corp cu spatiul vectorial, orienteazã
polaritãtile spatiului în directia si sensul miscãrii - miscarea inertialã.
Corpul devine captiv fortelor de respingere ale spatiului vectorial din jurul lui,
pânã la actiunea unei forte externe, care schimbã prin compunere vectorialã
contiunuã, directia polarizãrii spatiului vectorial, al miscãrii inertiale.
In aceastã stare se aflã avionul la decolare, când forta de propulsie imprimã o
miscare pe directie liniarã, "inertie", pânã la o anumitã vitezã, la care schimbã
directia propulsiei, decoleazã. Schimbarea directiei miscãrii avionului compune
vectorial vechea si noua directie de orientare a polaritãtilor spatiului vectorial,
rezultând o altã miscare inertialã întretinutã, controlatã automat sau de pilot.

 

 

 

 

 

 

 

Spatiul vectorial condesat - materia.
Spatiul vectorial condesat este spatiul vectorial, care contine ca un tot,
structuri de interactiuni ale proprietãtilor vectoriale (energie), în stare de gaz,
de lichid si de solid. La rândul lor, aceste stãri compun structuri minerale
macroscopice, corpurile universuli, cu metabolism specific, cu evolutie,
reproducere si existentã limitatã. Metabolismul unei stele constã în asimilarea
energiei spatiului vectorial, convertitã în hidrogen si întoarcerea energiei în
spatiul vectorial, sub formã de radiatii specifice, oscilatii vectoriale.
In univers, miscãrile structurilor minerale sunt interactiuni cu spatiul vectorial.
Pe planeta pãmânt, miscãrile structurilor biologice si a dispozitivelor sunt
interactiuni cu spatiul vectorial condensat, propulsate de aripi de elice, de
jeturi, de ondulatii, de pârghii, sau de roti. Zborul elicopterului, zborul
pãsãrilor, înnotul, patinajul, schiatul, mersul pe jos sau cu masina sunt

interactiuni cu spatiul vectoria condensat. Densitatea structurilor vectoriale
(a atomilor) prezintã în spatiul vectorial starea de gaz, lichid si solid, ca
energie a legãturilor vectoriale dintre structuri. Spatiul vectorial condensat
asfel, capãtã rigiditate, evidentã în interactiunile lui cu viteza meteoritilor,
care pãtrund în starea de gaz, lichid, si solid, a spatiului vectorial condensat.
Prima formã de energie sunt interactiunile care condenseazã spatiul vectorial
in circuite vectoriale închise ortogonal, structurã numitã hidrogen.
Energia continuã condensarea spatiului vectorial, prin legãturile vectoriale
dintre douã structuri, apoi trei structuri, patru structuri de hidrogen numite
heliu si asa mai departe, formând elementele si corpurile universului.