Zborul avionului.
Considerând cã forma fundamentalã a existentei naturii sunt interactiunile
proprietãtilor vectoriale, adicã energia, fizica vectorialã diferã total de fizica
materialistã. Toate formele materiale sunt structuri ale interactiunilor
vectoriale, energie. Fortele de atractie din circuitele vectoriale închise
ortogonal (electromagnetice), genereazã forte centripete si comprimã
reciproc, densitatea spatiului vectorial, devenintã un punct minuscul, solid si
rece, numit hidrogen. Hidrogenul nu este atom, el fiind o structurã de spatiu
vectorial, cu densitate enormã, numitã presiune. Hidrogenul este energie
potentialã, produsã de densitatea spatiului vectorial si de lipsa oscilatiilor
vectoriale. Prin urmare, hidrogenul este spatiu vectorial cu mare densitate,

integrat în spatiul vectorial, prin prelungirile polaritãtilor vectoriale descise.
Spatiul vectorial, cu prelungirile polaritãtilor descise ale multimii structurilor
de hidrogen, formeazã circuite vectoriale macroscopice închise ortogonal,
numite stele. Dimensiunile structurilor vectoriale macroscopice sunt
variabile, functie de cantitatea hidrogenului din spatiul vectorial cuprins în
circuitele ortogonale. Fortele vectoriale centripete ridicã exponential spre
centru, densitatea spatiului vectorial si a hidrogenului cuprins în circuitele
ortogonale. In acest mod se formeazã straturi concentrice ale hidrogenului,
cu intensitatea reactiilor dependentã de densitatea spatiului vectorial,
cunoscute în cazul soarelui. Fenomenul principal este reproducerea în
activitatea stelelor, a circuitelor vectoriale macroscopice închise ortogonal,
fomând sisteme planetare, stelare si galactice. In cazul planetelor, datoritã
dimensiunilor reduse ale circuitelor vectoriale închise ortogonal, reactiile
hidrogenului din straturile concentrice, functie de densitate, au fost
preponderent legãturile lor vectoriale, formând elemente.
Prin abundenta elementelor, planetele tind spre o structura solidã, rece.
Este cazul planetei pãmânt, acoperitã de oceane si continente solide, cu
organizme vegetale si animale. De aici se întelege proprietatea spatiului
vectorial, de a genera structuri vectoriale, de la simplu la complex, compexul
fiind ratiunea si gândirea încã necunoscute. Ca o concluzie, putem intelege,
ce frâna a fost si este conceptia materialistã, pentru cunoasterea naturii.
Acum putem vorbi de zborul avionului, un dispoztiv construit de om, asa
cum aratã realitatea. Densitatea spatiului vectorial în atmosfera pãmântului
este compusã si din densitatea structurilor vectoriale, molecule de azot,
oxigen, carbon, etc. Fiecarea din aceste structuri, au polaritãtile vectoriale
pozitive si negative deschise în spatiul vectorial, constituind armãtura
spatiului vectorial, asemeni betonului armat. Miscarea cu vitazã a avionului,
format si el din elemente, structuri vectoriale, orienteazã polaritãtile
vectoriale ale spatiului vectorial si ale structurilor continute, pe directia si
sensul miscãrii. Orientãrile polaritãtilor vectoriale fiind paralele, fortele lor
de respingere devin un suport de sprijin, un ghid de deplasare a avionului.
Aceleasi forte definesc miscarea inertialã si miscarea de rotatie a
giroscopului. Forte vectoriale de suport sunt si cele ale structurilor
vectoriale solide, pe care avionul ruleazã (pista), sau stationeazã.