Radioactivitatea
Radioactivitatea în interpretarea spatiului vectorial.
Oscilatoarele vectoriale compun atomii elementelor, prin unirea reciprocã
a curentilor vectoriali de legãturã - fuziune.
Atomii elementelor, compun la rândul lor structuri atomice tot mai complexe,
cu aceleasi legãturi vectoriale între atomi.
La conectare sau deconectare (fuziune / fisiune), circuitele vectoriale de
legãturã produc
interactiuni vectoriale centripete - arc electric.
Tãria interactiunilor, sunt chiar frecventele spectrului emis de arc.
Limita maximã este radiatia gama.
Urmeazã interactiunile cu radiatii în domeniul optic.
Apoi, sunt interactiunile din domeniul termic, cu radiatii emise de ractiile
chimice si biologice, de la cãldura corpului animal, pânã
la cãldura corpului cosmic.
Limita minimã, care încheie spectrul acestor interactiuni,
este gravitatia.
Stabilitatea sau instabilitatea unui atom, depinde tot de frecvente si tine
de rezonanta oscilatiei curentului de legaturã, cu oscilatia atomului.
Legãturi cu rezonanta optimã, au atomii cu mare stabilitate.
Legaturi cu devieri de la rezonantã, au atomii grei, dar nu numai.
Cine viseazã?
- Cine viseazã cã rotatia pãmântului induce în
spatiu curenti ortogonali?
- Cine viseazã cã acesti curenti se deplaseazã spre centru
cu viteza liminii?
- Cine viseazã cã electricitatea si magnetismul pãmântului
sunt gravitatia?
- Cine viseazã cã "ploaia" învârteste
pãmântul?
- Cine viseazã cã astfel, "ploaia" produce magnetismul
si gravitatia?
- Cine viseazã cã aceste fenomene sunt un lant cauzal închis?
