Spatiul vectorial.
Dimensiunile spatiului vectorial sunt variabile cu densitatea polarizãrii
si sunt
incomensurabile. Distanta dintre douã structuri vectoriale (corpuri),
depinde
de modul cum structurile polarizeazã spatiul vectorial dintre ele.
Rezultã de
aici, unitatea si interdependenta spatiului cu structurile sale vectoriale.
Fortele vectoriale de atragere si respingere sunt cele care determinã
variatia
dimensiunilor. Variatia dimensiunilor spatiului poate fi mãsuratã
experimental,
"cântaritã". Generatorul electrostatic, polarizeazã
simetric spatiul vectorial
înconjurãtor. Dacã semisfera generatorului este acoperitã
cu un capac concav,
va polariza asimetric spatiul vectorial inconjurãtor si asimetria
fortelor amplificã
greutatea generatorului. Diferenta de greutate aratã variatia densitãtii
spatiului
vectorial, presiune. Difrenta de greutate, de presiune este doar o demonstratie.
Cresterea în greutãte a organizmului uman, de la 3 kg la
nasterea, la 60 - 70 kg
la maturitate, reprezintã cresterea densitãtii spatiului
vectorial. De asemenea,
cresterea fortei, a capacitãtii de efort, relevã energia
spatiului vectoiral.
Variatia densitãtii spatiului vectorial este fenomenul care produce
cãderea si
greutatea corpurilor. Presiunea spatiului, a circuitelor vectoriale închise
ortogonal,
creste exponential spre centru si formeazã nucleul electric, la
zero Kelwin.
Efectele numite oscilatii, forte, presiuni si densitãti cu stãrile
gazoase, lichide
si solide, atestã variatia dimensiunilor spatiului vectorial. Variatia
densitãtii
spatiului vectorial, miscã curbiliniu struturiele vectroriale,
sub formã de oscilatii
numite orbite. In totalitatea lor, fenomenele descrise sunt interactiunile
fortelor
de atragere si respingere dintre polaritatile vectoriale sunt energie.
Cu aceste
forte, în circuitele vectoriale închise ortogonal, spatiul
vectorial a devenit
microscopic, direct starea solidã a atomului de hidrogen, energie
potentialã.
Cu aceleasi forte, spatiul vectorial a format cele mai strânse legãturi
dintre
atomii de hidrogen, în atomul de carbon, excelând în
structura diamantului.
Nimeni nu poate admite, cã diamantul este spatiu vectorial, desi,
structura lui
o dovedeste. Minunea care transformã spatiul vectorial în
cristal microscopic
este presiunea circuitelor vectoriale închise ortogonal, formând
atomul de hidrogen.
