Functionarea soarelui.
Materialismul este o conceptie primitivã, o dogmã.
Forma fundamentalã a existentei naturii este energia, adicã interactiunile
proprietãtilor vectoriale, relevate si de analiza structurii soarelui.
Real, simbolul mâinii drepte este proprietatea vectorialã de ortogonalitate.

 

 

 

 

 

Circuitele vectoriale închise ortogonal, cum se vede în desen, prin fortele lor
de comprimare, orienteazã reciproc, directia si sensul polaritãtilor vectoriale.
Fortele vectoriale centripete din aceastã structurã, numite dogmatic fortã
electromagneticã, Lorentz, Laplace, etc, formeazã hidrogenul si stelele
- existenta naturii. Specific elementele feromagnetice sunt microstructurile
vectoriale bipolare, care pot fi orientate în orice directie. Supuse unui câmp
magnetic exterior, polaritãtile microstructurilor comutã legãturile din element,
în directia si sensul câmpului exterior. Fortele vcetoriale de atractie, pãstreazã
noua orientare si elementul devine polarizat magnetic, dar, revin la legãturile din
element, dacã este încãlzit. Magnetic, pentru cã, în element, lagãturile vectoriale
nu sunt continue sunt legãturi deschise în microstructuri. In exterior, polii
elementului polarizeazã spatiul vectoria si formeazã câmpul magnetic, un circuit
vectorial deschis în interiorul elementului. Motiv pentru care, nu pot genera un
circuit vectorial închise ortogonal. Respectand identitatea vectorialã, aceeasi
structurã aratã si electretii. Diferentierea este natura elementelor constitutive.

Structura soarelui.
Soarele este format de circuitele vectoriale închise ortogonal, esenta
functionãrii structurii corpurilor microscopice si macroscopice.
In cazul structurilor macroscopice, a soarelui, circuitul electric îl voi numi
circuit intern si circuitul magnetic îl voi numi circuit extern.
Cauza cresterii exponentiale a presiunii sunt fortele vectoriale centripete
- presiune vectorialã. Efectele sunt straturi de substantã, cu temperaturi si
densitati diferite. Spre circuitul intern, presiunea vectorialã se ridicã la sute
de mld de bari. Dogmatic, consecintele acestei presiuni produc reactii de
fuziune la temperaturi ridicate, ignorând demonstratia lui Camerlingh Onnes.
Analizând efectele cresterii exponentiale a presiunii, pe raza celor 700 000
Km, descoperim o structurã internã a soarelui, absolut necunoscutã.
La suprfata sferei solare, presiunea din stratul atmosferic de cateva mii de
km, produce interactiuni turbulente, activitate solara. Acest strat numit
cromosferã este si o veritabilã sferã acusticã, cu mld de tunete si fulgere.
In urmatorul strat numit fotosferã, cresterea presiunii intensificã interactiunile
plasmei, produce imensitatea de radiatii si atomii de hidrogen se multiplicã.
Fotosfera ar trebui sã descrie potrivit dogmei, o pantã in crestere a energiei
cinetice si a temperaturii. Dar, dupã ce a atins un maximum termic, descrie
o curbã în cãdere, in cei 300 000 de km spre circuitul intern. Fotosfera se
dovedeste a fi o sursã imensã de energie cineticã, convertitã de presiunea
vectorialã centripetã, în energia potentialã a circuitului intern. Din zona de
maximum termic se produce astfel o tramzitie lentã, presiunea descompune
gazul în oscilati orientate si incluse în circuitele ortogonale. Proprietatile fizice
ale circuitele ortogonale sunt relevate în aplicatiile maglev. Aceasta nu
inseamnã cã soarele este o sferã goalã, acopetitã cu un strat de plasmã.
Circuitele ortogonale sunt mãrimi vectoriale cu temperaturi joase.
Interiorul soarelui este plin cu densitatea circuitului extern, proportionalã
cu presiunea vectorialã spre circuitul intern, care produce tranzitia energiei.
Nimeni nu întelege ce proprietãti fizice ia circuitul extern în interiorul soarelui,
unde prin fortele lui se comprimã în sine, la sute de mld de bari.
Circuitele intern si extern sunt indvizibile, nu pot existe unul fãrã celãlalt.
Tot asa, polaritãtile vectrilor nu pot exista independente, a nu se confunda
cu polarizãrile corpurilor. Circuitul extern este numit dogmatic, energie
intunecatã si circuitul intern este numit gaurã neagrã. Aceastã structurã este
observatã în centrul galaxiilor, ca legãturã cu bratele. Circuitul intern al
soarelui comprimã doar un segment din circuitul extern, formând axa
circuitlui extern, cu polii nord si sud, care comprimã la rândul lui circuitul
intern, la sute de miliarde de bari. Circuitul intern devine un toroid solid,
pur vectorial, fãrã oscilatii, deci culoare neagrã si zero K. Functionarea
stelelor este tranzitia continuã a energiei cinetice si potentiale, între circuitele
închiuse ortognal. Acest mod de functionare explicã viata mult îndelengatã a stelelor.
<
>