Izvorul naturii.
In spatiul vectorial, proprietãtile vectorilor (forta de atragere) formeazã un
circuit vectorial închis. Simultan, proprietatea de rotatie axialã a vectorilor,
formeazã cu sensul lor de rotatie, un alt circuit vectorial închis ortogonal
(enigmatica regulã a mâinii drepte). Pentru o mai bunã întelegere, considerãm
circuitele vectoriale, douã fire singulare, asemeni unor zale de lant.
Circuitele nu sunt nici electrice, nici magnetice, dar putem sã le numim cum
dorim, ele rãmân circuite vectoriale, fãrã deplasare, fãrã sarcini elecrice.
Dar, circuitele vectoriale închise ortognal, nu sunt circuite singulare sunt
spatu vectorial orientat în circuite închise ortogonal. Aceste circuite având
dimensiuni microscopice sunt simetrice si identice între ele. Fortele de
atragere din fiecare circuit îsi comprimã densitatea, în crestere reciprocã.
Astfel, circuitele fiind paralele, înconjoarã reciproc mai mult de jumãtate
din circomferinta celuilalt circuit. Structura vectorialã formatã microscopic
este numitã atom de hidrogen, o structurã de spatiu vectorial auto comprimat
pânã la starea solidã, energie potentiala. Forma si marimea structurii vectoriale
numitã hidrogen este constantã si prin legãturile lor cu circuite vectoriale
închise, formeazã tabloul elementelor. Aceastã struturã denotã cã spatiul
vectorial este izvorul, originea din care provine natura. Cu sau fãrã structurile
de hidrogen, în spatiul vectorial se formeazã circuite vectoriale macroscopice
închise ortogonal, asimetrice si numite stele. Asimetria provine din
dimensiunea macroscopicã, în care unul din circuite este complet
înconjurat de celãlalt circuit, numite magnetice si electrice. Circuitul
electric încojurat si comprimat de circuitul magnetic, comprimã
doar un secment din circuitul magnetic, numit axã magneticã.
Rotatia axialã in univers.
Axa magnetica este spatiu vectorial comprimat, în care rotatia axialã a
vectorilor în acelasi sens este cauza, forta care produce vârtejul structurilor
vectoriale macroscopice din univers. Cauza regulii mâinii drepte!
Sructurile microscopice fiind simetrice, hidrogenul nu are axã magneticã,
deci nu se roteste. Fenomenul este demonstrat în atmosfera terestrã, unde

un ciclon este initiat de miscarea ascendentã a vaporilor de apã, aparent o
secventã din circuitul apei în naturã. Aparent, pentru cã în subsidiar,
miscarea circuitului apei în naturã orienteazã polaritãtile spatiului vectorial
în circuite închise ortogonal, care se comprimã reciproc. Comparând
niscarea ascendenta cu axa unui câmp magnetic, vizibil comprimatã de un
câmp electric, ne aratã efectul si sensul de rotatie al axei magnetice, vârtejul.
Polaritatie vectoriale deschise din axa magneticã fiind paralele se resping,
densitatea spatiului orientat si temperatura scade si vaporii de apã devin
grindinã antrenatã de vârtej. In zonele polare terestre, fenomenul este
acelasi, temperatura coboarã la minus 80 de grade Celsius si rotatia
antreneazã si luna pe orbitã. Evident, în ciclonul terestru, nu
vântul ci miscarea spatiului vectorial este cel care antrenazã
substanta si obiectele, considerate ca luate de vânt.
Formarea sistemului solar.
Soarele este o stea, în activitatea cãreia se produc cicloane, vâtejuri
magnetice observate de pe pãmânt. In activitatea soarelui, vârejuriele au
reprodus în gazul atmosferei solare, structuri vectoriale macroscopice
respinse succesiv pe orbite. Structurile gazoase s-au rãcit, devenind
planetele sistemului solar. Dimensiunea plenetelor aratã activitatea soarelui
în timpul formãrii lor. Activitatea soarelui a fost mult mai mare când s-a
format planeta jupiter, în comparatie cu activitatea soarelui în timpul formãrii
planetelor telurice, în deosebi platelele venis si mercur. Activitatea stelelor au
perioade de activitate cu nivel maximum, când predominã în fotosferã
reactiile de descompunere a structurilor de hidrogen, urmate de peroade cu
acalmie, când predominã reactii de multiplicare a structurilor de hidrogen si
se repetã periodic. Un indicator al activitatii solare este intensitatea
magnetismului planetelor si implicit viteza de rotatie si numãrul satelitilor.
Circuit electric.
Circuitele electrice si magnetice sunt spatiu vectorial orientat în circuite
închise ortogonal, asa cum sunt circuitele vectoriale ale structurii de
hidrogen, ale planetelor, stelelor si galaxiilor. Câmpul magnetic al soarelui
este spatiu vectorial orientat, cu densitatea de orientare în crestere spre
centru. In cromosferã, densitatea de orientare a spatiului vectorial, care
contine si densitatea gezului de hidrogen, îi orienteaza acestuia polaritatile
vectoriale de legatura în directia si sensul spatiului vectorial, generând
cromatica. In fotosferã, unde densitatea de orientate a spatiului vectorial este
mult mai mare, orienteazã polaritãtile vectoriale ale structurilor de hidrogen,
pânã la descompunere, sub formã de arc electric. Firul unei retele electrice,
fãrã consumator (sarcinã) este firul polarizat electrostatic de Stephen Gray.
Cuplarea unui consumator inchide circuitul electric si simultan, în jurul lui se
închide circuitul magnetic, care îi orienteazã si comprimã densitatea orientãrii.
Circuitele sunt spatiu vectorial orientat în directia si sensul circuietelor închise,
relativ statice. Circuitul magnetic este evident spatiu vetorial orientat în
circuit închis. Circuitul electric este spatiu vectorial orientat în circuit închis,
care contine structura de cupru a firului, asa cum fotosfera contine gazul de
hidrogen. Densitatea de orientare a spatiului vectorial din fir este produsã
de câmpul magnetic si creste proportional cu mãrimea consumatorului.
Cresterea densitatii spatiului din fir, poate genera arc electric, topind firul.

Pentru protectie, cândva, în circuit era introdusã o siguranta fuzibilã.
Arcul electric (fulger, sudurã, LED) este exact ca si densitatea
de orientare a spatiului vectorial, care transformã energia potentialã
a hidrogenului în radiatiile fotosferei stelare. Culoarea emisã
de LED-urile realizate empiric, sunt spectre de oscilatii ale
legãturilor vectoriale intraatomice, specifice structurilor pn.