câmpului magnetic polar, pare a
fi relativ staticã. Nucleul comprimã si
aliniazã numai un segment din circuitul câmpului magnetic,
formând axa
magneticã. Fortele de respingere ale câmpului magnetic, liber
de
comprimare se destind în jurul axei comprimate, pânã
la un echilibru cu
fortele de atragere. In aceastã stare aparent staticã, fortele
de atragere
constã în cresterea densitãtii spatiului vectorial
orientat, maximum în axa
magneticã. Astfel se stabileste o ierarhie staticã a desitãtii
spatiului vectorial
orientat, o configuratie caracteristicã structurilor vectoriale
macroscpice.
In aceastã configuratie spatiul vectorial orientat nu se deplaseazã
spre
centru, dar se compune cu structurile vectoriale, statice sau dinamice.
Astfel de interactiuni au fost interpretate de Aristotel, de Arhimede
si de
altii. Aristotel spunea de ce unele corpuri cad si altele se ridic spre
cer, iar
Arhimede spunea de ce unele corpuri se scfundã în apã
si altele plutesc.
Nimeni nu spune de ce avioanele pot zbura. Evident, configuratia spatiului
vectorial fiind recentã, lipseste din cultura civilizatiei. In
cultura civilizatiei
se considerã cã pãmântul este fãcut
de dumnezeu, sau cum spunea Georges
Lemaitre este fãcut de Big Bang. Primul desen, aratã cum
densitatea de
orientare a spatiului vectorial, justificã ratinamentul lui Aristotel
si legea
arhimedicã. Desenul doi, aratã compunerea vectorialã
a vitezei de miscare a
obiectelor, cu densitatea de orientare a spatiului vectorial în
care se miscã.
Viteza de miscare orienteazã spatiul vectorial în directia
si sensul miscãrii.
Orientarea fiind paralelã, fortele de respingere reduce densitatea
de orientare a spatiului vectorial. Obiectul este înconjurat asfel,
de o scãdere a densitãtii spatiului vectorial, a greutãtii.
