Miscarea planetelor
pe orbite.
Soarele conduce planetele pe orbite, cu fortele magnetice si ale polaritãtilor
electrice radiale (PER), în interactiuni continue cu cele ale planetelor.
Miscarea planetelor nu poate fi inertialã, viteza lor fiind variatia
fortelor
de interactiune, pãstrând echilibrul. Prin urmare, planetele
sunt conduse în
stare de imponderabilitate, în orice punct al orbitei, datoritã
acelui echilibru
de forte. Evident, planetele la rândul lor, având aceleasi
structuri si fenomene
ca si soarele, pot genera familii de sateliti. In cazul planetei pãmânt,
miscarea
obiectelor în cãdere centripetã este opritã
de gazul atmosferic si de sol,
denumite frecare, respectiv greutate. Fortele vectoriale centripete sunt
perechi
diametral opuse, care genereazã spre centru, cresterea exponentialã
a densitatii
orientarii polaritãtilor vectoriale, a presiunii, a energiei. Energia
pãmântului se
manifestã în exterior, prin fortele magnetice si ale polaritãtilor
electrice radiale
(PER), în interactiune cu cele ale soarelui. Aceste interpretãri
demonstreazã
cã pãmântul este în stare de imponderabilitate,
greutatea fiind interactiunea a
douã forte opuse. In univers existã numai structuri de interactiuni
ale proprietãtilor vectoriale numite energie.
Universul aratã o realitate imposibilã pentru conceptia
materialistã.
Generalitati.
Energia sunt interactiunile proprietatilor vectoriale ale existentei,
numite
spatiu vectorial. Energia formeazã circuite vectoriale inchise
ortogonal,
care oscileazã se repetã prin reproducere. Oscilatiile
iau diferite forme numite
materie. Materia organizeazã diferite structuri, care se diversificã
în minerale
si organice. Structurile minerale si organice au evolutii pulsante si
se reproduc.
Evolutia unui puls este unicã, numitã viatã.
Viata este un parametru al
oscilatiei numit timp. Frig si cald sunt limitele frecventelor,
între care
oscileazã circuite vectoriale. Universul este format din energiei.
Atomi, stele, planete sunt 100% energie.