Instinctul reproducerii

Instinctul reproducerii strcturilor energetice.
In articol se face o descriera sumarã a fenomenului reproducerii animalelor
terestre, paralel cu acelasi fenomen al tuturor strcturilor energiei.
Cunoastem reproducerea animalelor trestre, dar, nu si pe cel al obiectelor
din univers. Având ca referintã cunoasterea vietii animalelor pe pãmânt,
sã observãm acest fenomen la nivelul universului. La animale, fenomenul
constã în instinctul reproducerii, animalele se nasc, se reproduc si mor.
Acest ciclu îl numim viatã, care apare se reproduce si dispare, ca o pulsatie.
Prin urmare, animalele exxista sub forma unui sir de pulsatii reproduse
continuu. Viata, pulsatia are componenta ascendentã, apogeul cu reproducerea
si componenta descendentã, în care structura se descompune, dispare.
La apogeul pulsatiei se reproduce pulsatia unei noi sructuri identice.
Toate formele materiei din univers sun structuri ale energiei, de la atom
la galaxii si existã cât timp se reproduc. Aici, instinctul reproducerii
structurilor este proprietatea vectorialã de ortogonalitate (regula burghiului).
In zona apogeului, aceastã proprietate reproduce în substantã pulsatia unei
noi structuri ortogonale. Aceastã proprietate produce si reproduce pulsatia
atomului de hidrogen, iar stelele reproduc sisteme planetare si galactice.
Locul de dezvoltare a noilor structuri sunt atmosferele lor, pline cu substante
gata sã fie structurate ortogonal de vârtejurile observate fizic si optic în
atmosferele planetelor si stelelor. Atomul de hidrogen moare si se naste
cu fiecare pulsatie.Viteza pulsatiei este prea mare si timpul prea scurt sã
întelegem, dar fenomenul este rational. Nu putem întelege pulsatia stelelor,
de vreme ce viata lor este atât de lungã si viteza evolutiei atât de micã,.
< Ce repede trece timpul... parcã ieri vecina Piticã era o stea si acum are
ditamai galaxia > Asa cum organismele animalelelor au o structurã internã
comunã, care produce energia vietii si obiectele universului au o structurã
internã comunã, care produce energia vietii. Structura internã comunã
stelelor si planetelor este datã de echilibrul dintre energia cineticã,
magnetism si ortogonl energia potentialã, electroid. Sfera de gaz
comprimatã centripetal creazã presiunea care stabileste echilibrul.
Pe componenta ascendetã a pulsatiei sunt conditiile multplicãrii atomilor
de hidrogen, amplificând energia pulsatiei. De observat, componenta
ascendentã a pulsatiei creazã energie în interiorul stelei. La apogeul
pulsatiei se reproduce pulsatia unei noi sructuri ortogonale. Forma lenticularã
a sistemului solar, demonstreazã cã structura fractalã a sistemului solar
(soarele reproduce planetele si planetele reproduc satelitii), contrar asteptãrilor,
energia soarelui se amplificã. Câmpurile magnetice ale planetelor si cel al
soarelui, compun vectorial un câmp magnetic comun, asa cum magnetismul
atomilor unui conductor compun un câmp magnetic comun în jurul
conductorului electric. Acest fenomen amplificã energia soarelui si asfel
poate controla sistemul. Sistemul solar face parte din galaxie si participã cu
câmpul sãu magnetic la amplificarea câmpului magnetic comun al galaxiei.
Si galaxia are formã lenticularã si strcturã fractalã, steaua centralã a reprodus
initial douã sau mai multe stele, care la rândul lor au continuat sã reproducã
ramificatii de stele si sistememe stelare, bratele galaxiei. Câmpul magnetic
comun al galaxiei produce forta centripeta asupra stelei cenrale si ridicã
presiunea la valori fantastice. In aceste conditii oscilatiile din jurul stelei
centrale sunt transformate de la mare distantã in energie potentialã, care
descoperã imaginea întunecatã a electroidului. De interes pentru noi este
componenta descendentã a oscilatiei unei planete. Pãmântul, dupã ce a
reprodus satelitul, Luna, componenta descendentã a inceput o perioadã de
sedimentare a mineralelor. Starea gazoasã a diferitelor elemente minerale
care formau atmosfera gazoasã au precipitat, formand zãcãmintele minerale.
Din aceastã perioadã a rãmas pe suprafata crustei solide apa, sub formã de
mãri si oceane. Componenta descendentã continuã foarte asemãnãtor cu
bãtrânetea organismului uman. Dupã reproducere (40 ani), organismul uman
dã semne de bãtrânete: vederea, culoarea pãrului etc. Treptat, organismul se
degradeazã generând conditii optime de dezvoltare internã si esternã pentru
virusi, microbi, paraziti etc. Pe pãmânt, mãrile, oceanele si uscatul, ploile si
lumina au devenit conditii optime pentru primele structuri biologice, semne
de bãtrânete asemãnãtoare organismului uman. Dezvoltatrea biosferei este
bine cunoscutã, cu cele douã intreruperi datorate opturãrii luminii solare la
reprodecerea planetei Venus si Mercur (eonii). Retrospectiv, observãm cã
biosfera, prin "civilizatia umanã", a grãbit si grãbeste evolutia descompunerii,
"planeta nefiind vaccinatã". Semnele degradãrii vor continua cu disparitia
vegetatiei si a animalelor. Edificiile vor deveni vestigii îngropate
de furtuni si pãmântul va repeta istoria planetei Marte. Se pare cã acum,
planeta Venus parcurge perioada de sedimentare mineralã. Mâine, poimâine,
Venusienii vor cãuta apã pe pãmânt. Din perspectiva acestor interpretãri,
putem estima multimea planetelor din univers, cu biosferã si fiinte inteligente.
Pentru mine este putin probabil sã existe o astfel de planetã, pe care
fenomenul electric sã fie interpretat drept "curent de paricule scalare".