Ce este energia.
Energia cu proprietãti vectoriale.
Energia este existenta si invers, existenta este energie
cu proprietãti vectoriale, demonstrate experimental.
Cunoscând proprietãtile vectorilor, nu se poate imagina
limitarea extinderii lor pe cele trei dimensiuni spatiale.
O extindere finitã presupune marginirea cu "ceva", ceea ce
este absurd.
Deci, existenta este energie cu proprietãti vectoriale extinse la infinit
- spatiul vectorial.
Rezultã cã, existenta, energia si spatiul sunt o unitate.
Rãmâne totusi inaccesibilã cunoasterea esentei proprietãtilor
vectoriale,
desi, vrem sau nu sã le recunoastem, sunt omniprzente.
Energia este eternã si inepuizabilã.
Energia se transformã în starea de materie.
Detectarea energiei este posibilã acolo unde interactiunile proprietãtilor
vectoriale transformã energia în starea de corpusculi.
Un corpuscul este format din douã circuite vectoriale cuplate ortogonal
(atomul de hidrogen).
Energia în starea de corpusculi constã în interactiunile
proprietãtilor vectoriale,
în care energia oscileazãîntre starea cineticã si
starea potentialã, generând un spectru caracteristic.
Fiecare oscilatie este unicã si continuã prin reproducere.
Unicitatea oscilatiilor este reflectatã în spectrul de linii.
Starea de corpusculi a energiai, cu aceleasi proprietãti vectoriale,
continuã interactiunile si se grupeazã în structuri materiale
tot mai complexe.
In interiorul structurilor, campul de forte, interactiunile vectoriale care
unesc corpusculi,
reprezintã spatiul dintre ei (spatiul lui Rutherford).
Interactiunile vectoriale dintre corpurile universului se propagã
pin intermediul spatiului vectorial si interactioneazã de la distantã.
Prin urmare existenta universului este energie în starea de materie.
Existenta energiei în starea de materie, de la corpusculi la univers
este finitã.
Energia transformatã în structuri materiale (elemente), se aratã
în proprietãtile lor specifice.
Acestã metamorfozare a energiei reprezintã ipostaze
ale interactunilor vectoriale, de la locomotie la ratiune.
Evolutia organizãrii structurilor materiale au un inceput si un sfârsit,
numit viatã.
Structurile materiale se reproduc si viata lor continuã pulsatoriu.
Pulsatiile aratã echilibrul dintre compunerea si descompunerea
structurilor energetice, în timp si spatiu.
Pe noi, din interiorul fenomenului, ne sperie descompunerea (moartea)
vazutã din apropiere, dar si compunerea (dilatarea) vazutã la
depãrtare.
Evolutia perpetuã a structurilor universului, prin reproducere
si prin schimburile lor de energie este ireversibilã.
Mãsura acestei evolutii este perceputã drept notiunea de timp.
Prin absurd, în lipsa interactiunilor energiei cu proprietãti
vectoriale, materia ar fi... nimic.