Diferentã.
Diferentã între logica materialistã si logica vectorialã,
privind cunoasterea
existentei naturii. Logica materialistã este deja binecunosctã,
structura
Soarelui este o sferã de plasmã incandescentã, comprimatã
de gravitatie si
are un câmp magnetic. Pãmântul de asemenea este o sferã
de substantã
solidã, comprimatã de gravitatie si are un câmp magnetic.
Materia este
compusã din atomi, cu structuri aflate încã în
cercetare. Desi în naturã existã
mãrimi vectoriale si mãrimi scalare, materie, materia este
consideratã forma
fundamentalã a naturii. Logica vectorialã aratã
clar, cã materia nu poate
exista fãrã proprietãtile vectoriale si sunt folosite
ca fiind "proprietãti ale
materiei". Proprietãtile vectoriale constituie spatiul, spatiul
vectorial, a cãror
interactiuni formeazã structurile numite materie. Spatiul vectorial
orientat în
circuite închise ortogonal, formeazã structuri vectoriale
macroscopice,
numite Stele, Soarele este o Stea. In circuitele închise ortogonal,
modulul
vectorilor tinde cãtre zero, cãtre un vector nul si fortele
de atragere devin
astfel forte centripete, care isi comprimã reciproc, densitatea
spatiului orientat
(regula mâinii drepte). Structurile vectoriale macroscopice sunt
asimetrice,
spatiul unui circuit, numit electric fiind inconjurat complet si comprimat
de
fortele centripete ale celuilalt circuit, numit magnetic. Fortele centripete
ale
circuitului electric, comprimã circuitul spatiului magnetic, numai
în secmentul
pe care îl înconjoarã. Fortele vectoriale de respingere
ale spatiului vectorial
orientate paralel din circuitl magnetic necomprimat, dilatã densitatea
spatiului,
panã la echilibrul cu fortele vectoriale centripete (de atragere).
Spatiul vectorial
din circuitl magnetic necomprimat al Soarelui, atinge astfel, dimensiunea
de
doi ani luminã si constituie gradientul densitãtii spatiului
vectorial orientat,
întindera sistemului solar. Aceasta este o structurã vectorialã
macroscopicã,
structura Soarelui, diferenta este fundamentalã fatã de
structura materialistã.
Structura Soarelui constã în gradientul densitãtii
spatiului vectorial orientat,
circuitul magnetic, care inconjoarã nucleul electric, cu densitatea
mare a unei
sfere intunecate, la zero K. Temperatura zero K, aratã cã
în densitatea
spatiului vectorial orientat în sfera intunecatã si ortogonal
în nucleul electric,
nu pot axista alte orientãri, oscilatii. Densitatea unui strat
al gradientului din
jurul sferei intunecate este adecvat generarii structurilor vectoriale
microscopice, "clima" hidrogenului. Structurile vectoriale de
hidrogen
generate, având densitatea spatiului orientat mai mare decât
a stratului sunt
miscate spre sfera întunecatã de regula lui Arhimede. Efectul
de gradient,
observat de Democrit este "mãrul" vãzut de Newton.
Sfera întunecatã aliniazã
orientãrile curbate ale spatiului din hidrogen, în directia
si sensul propriilor
orientari si le provoacã oscilatii. Oscilatiile hidrogenului scad
densitate si
regula lui Arhimede le miscã ascendent, la densitate mai micã,
unde îsi
mãresc din nou densitatea. Dinamica structurilor de hidrogen, între
douã
straturi din gradient, cu densitãti diferite, reprezintã
"fotosfera", activitatea
soarelui. Evident, fotosfera nu este o sferã este un strat, care
pluteste
pe sfera întunecatã. Potrivit ar fi denumire de "fotostrat",
dar denumire
de fotosferã e deja consacratã. Fotosfera este singurul
strat cu energie
cineticã din structura Soarelui. Activitatea fotosferei, nu pierde
si nu
castigã energie. Spatiul vectorial înconjurator, intrã
în rezonantã cu
spectrul d frecvente al fotosferei, rezonante ce se propagã omnidirectional.
Astfe, oriunde, exista convingerea cã lumina se propagã
în linie dreaptã.
Culoarea rosie a planetei Marte, aratã cã lumina nu se reflectã,
produce
intrarea în rezonantã a mineralelor de fier de pe planeta
Marte.